B****** P**** S********
InculpatB****** L****** M******
InculpatA******* - A********** N******** A V****** - D******* A***** Ş* O********* V***** T********
Parte civilăÎn baza disp art. 48 Cpen rap la art 274 legea 86/2006 rap.art.270 alin.1 şi 3 din Legea 86/2006, modificată şi completată, condamnă pe inculpatul B****** P**** S********,la pedeapsa de: - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă în formă calificată. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei oraş Oraviţa sau în cadrul Primăriei Grădinari, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen, cu privire la revocarea suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art 67 alin 2 Cpen interzice inculpatului drepturile prevăzute de la art 66 alin 1 alin a şi b C.pen. În baza disp art. 48 Cpen rap la art 274 legea 86/2006 rap.art.270 alin.1 şi 3 din Legea 86/2006, modificată şi completată, condamnă pe inculpata B****** L****** M******, la pedeapsa de: - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă în formă calificată. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei oraş Oraviţa sau în cadrul Primăriei Grădinari, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen, cu privire la revocarea suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art 67 alin 2 C.pen. interzice inculpatei drepturile prevăzute de la art. 66 alin 1 alin a şi b C.pen. În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1349 C. civ. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor publice Timişoara, cu sediul în Timişoara , str.Gh.Lazăr, nr 9 B, jud.Timiş şi obligă inculpaţii, în solidar, la plata sumei de la plata sumei de 13.242 lei, cu dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente acestei sume şi a sumei de 64.608 lei ,cu dobânzi şi penalităţile de întârziere aferente acestei sume cu titlu de daune materiale, calculate de la data săvârşirii infracţiunii şi până la data plăţii integrale către partea civilă DIRECŢIA NAŢIONALĂ PENTRU ACCIZE ŞI OPERAŢIUNI VAMALE TIMIŞOARA. În temeiul art.274 alin.1 C.pr.p. obligă fiecare inculpat în parte, la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 12/2018 din 06.02.2018Amână pronunţarea cauzei pentru data de 06 februarie 2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.01.2018Admite cererea de amânare formulată de avocat Albu Liliana, în vederea depunerii de înscrisuri în circumstanţiere. Depunerea de acte în circumstanţiere de către inculpaţi. Amână judecarea cauzei pentru data de 23.01.2018, termen cunoscut de părţi, în vederea depunerii de acte în circumstanţiere
Incheiere de sedinta din 12.12.2017Admite cererea de amânare formulată de avocat Albu Liliana, în vederea pregătirii apărării şi în vederea prezentării inculpatei B****** L****** M******, întrucât se află în străinătate. Amână judecarea cauzei pentru data de 12.12.2017, termen cunoscut de părţi, în vederea pregătirii apărării şi în vederea prezentării inculpatei B****** L****** M******.
Incheiere de sedinta din 31.10.2017Acordă teermen la data de 31.10.2017, pentru când se citează inculpaţii cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 03.10.2017Acordă termen de judecată la data de 3 octombrie 2017, termen cunoscut de partea civilă şi pentru care se citează inculpaţii. Emite mandat de aducere a inculpaţilor care se va executa prin organele poliţiei. Emite adresă către Baroul Caraş-Severin – Serviciul de asistenţă juridică Oraviţa, pentru a desemna un apărător din oficiu care să reprezinte interesele inculpaţilor în cauză. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 05 septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 05.09.2017