C******* G******* C*****
CondamnatÎn temeiul art. 587 Cod de procedura penală, admite propunerea de liberare condiţionată privind pe condamnatul Chioasca Gheorghe Cosmin, deţinut în Penitenciarul Tirgu-Mures în executarea pedepsei de 3 ani şi 7 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 551/2016 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, formulată de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Tirgu-Mures, precum ?i cererea de liberare condi?ionată formulată de petent. În temeiul art. 59 alin.1, 2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, dispune liberarea condiţionata a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 595/2016 emis de Judecătoria Miercurea Ciuc. În baza art. 61 Cod penal din 1969, atrage atenţia condamnatului ca săvârşirea de infracţiuni în termenul de definitivare a liberării condiţionate, respectiv până la 29.08.2018, poate atrage revocarea liberării condiţionate şi executarea restului neexecutat, în condiţiile legii. În temeiul art. 275 alin.3 Cod de procedura penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Suma de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 16.06.2017.
Hotarare 652/2017 din 16.06.2017Stabileste termen de pronuntare pentru data de 16 iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 15.06.2017