V**** T**** M*****
InculpatROMÂNIA JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA - SECŢIA PENALĂ DOSAR NR. 6864/211/2017 Operator de date cu caracter personal nr. 3185 HOTĂRĂŞTE: În temeiul art. 396 alin. (1), (4) şi (10) din C.p.p. rap. la art. 76 alin. (1) din C.p., Stabileşte pedeapsa de 7 (şapte) luni închisoare în sarcina inculpatului Vaida Tudor-Mircea, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C.p., cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) din C.p. În baza art. 83 şi 84 din C.p., Amână aplicarea pedepsei de 7 (şapte) luni închisoare stabilită în sarcina inculpatului Vaida Tudor-Mircea şi fixează termenul de supraveghere de 2 (doi) ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) din C.p., Dispune ca inculpatul să respecte în cursul termenului de supraveghere următoarele măsuri: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj la datele fixate în acest sens; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea acestuia; - să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă. În conformitate cu art. 86 alin. (1) din C.p., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. c) - e) din C.p. se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj. În temeiul art. 85 alin. (2) lit. b) din C.p., Impune inculpatului să execute obligaţia de a presta, în cursul termenului de supraveghere, o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 40 de zile lucrătoare, în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Primăria Municipiului Cluj-Napoca sau Regia autonomă a domeniului public din Cluj-Napoca. Potrivit art. 86 alin. (3) din C.p., Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiei inculpatului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii. În baza art. 404 alin. (3) din C.p.p rap. la art. 83 alin. (4) şi 88 din C.p., Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale neexecutării obligaţiei stabilite, respectiv ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, anume: - revocarea amânării aplicării pedepsei de 7 luni închisoare şi executarea acesteia în cazul în care noua infracţiune este săvârşită cu intenţie, cu consecinţa aplicării regulilor de la concursul de infracţiuni; - posibilitatea revocării amânării aplicării pedepsei de 7 luni închisoare şi executarea acesteia în cazul în care noua infracţiune este săvârşită din culpă, cu consecinţa aplicării regulilor de la concursul de infracţiuni; - revocarea amânării aplicării pedepsei de 7 luni închisoare şi executarea acesteia, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere şi a neexecutării obligaţiei stabilite. În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. 3 din C.p.p., Obligă pe inculpatul Vaida Tudor-Mircea la plata sumei de 600 lei, reprezentând cheltuieli de judecată avansate de stat (din care suma de 420 lei în cursul urmăririi penale, iar diferenţa în cursul procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii). Cu drept de apel, în termen 10 zile de la comunicare copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 21.06.2017.
Hotarare 1252/2017 din 21.06.2017amână pronunţarea pentru data de 21.06.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.06.2017