G******* A******* C******
InculpatÎn baza art. 396 alin. 2 şi alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul GAC la pedeapsa de 1 an şi 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 70 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a publicării, o singură dată, în extras a acestei hotărâri de condamnare. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul prevederilor art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 7 luni închisoare, pentru un termen de 2 ani şi 7 luni, termen de supraveghere stabilit potrivit art. 92 alin. 1 şi alin. 2 Cod penal. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) sa primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii si documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal stabileşte în sarcina inculpatului obligaţia să urmeze un program special de intervenţie pentru conştientizarea consecinţelor comportamentului infracţional, derulat de către serviciul de probaţiune sau sub coordonarea acestuia. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Comunei Săvădisla ori în cadrul Primăriei Municipiului Turda. În temeiul art. 404 alin. 2 din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 1009 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 23 februarie 2018.
Hotarare 69/2018 din 23.02.2018Conform dispoziţiilor art. 391 al. 1 Cod procedură penală, pronunţarea hotărârii va avea loc in data de 23.02.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.02.2018