L***** T********* S****** S***** E********
PetentD******* D* S******* P****** V*****
IntimatAdmite în parte plângerea formulată de petentul LICEUL TEHNOLOGIC SPECIAL ”SFÂNTA ECATERINA” în contradictoriu cu intimata D.S.P. VASLUI împotriva procesului – verbal de constatare a contravenţiei seria ISS nr. 000358, întocmit de intimată la data de 27.02.2017. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 3000 de lei, aplicate petentului, cu avertismentul, menţinând celelalte dispoziţii ale procesului – verbal contestat. Atrage atenţia petentului ca, pe viitor, să nu mai săvârşească astfel de fapte. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.10.2017.
Hotarare 847/2017 din 12.10.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 12.10.2017.
Incheiere de sedinta din 05.10.2017Pentru a se depune la dosarul cauzei procesul-verbal de contravenţie în original amână cauza.
Incheiere de sedinta din 07.09.2017Pentru a se comunica intimatului înscrisurile depuse de către petentă şi a se lua la cunoştinţă de conţinutul acestora, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 15.06.2017