S******* C******* V*****
ReclamantG****** A*****
PârâtRespinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S******* C******* V***** în contradictoriu cu pârâtul G****** A***** . Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Târnăveni. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi, 13.12.2017.
Hotarare 802/2017 din 13.12.2017Amână pronunţarea la 13 decembrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.11.2017Amână cauza în vederea revenirii cu adresă către INSTITUŢIA PREFECTULUI – JUDEŢUL MUREŞ - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor. Stabileşte următorul termen de judecată la data de 28.11.2017.
Incheiere de sedinta din 31.10.2017Amana cauza în vederea emiterii adresei catre INSTITUŢIA PREFECTULUI – JUDEŢUL MUREŞ - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor. Admite proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 19.09.2017