A***** V*****
InculpatA***** G*****
InculpatB****** M******
Parte vătămatăI. Condamnă pe inculpatul A***** G*****, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. b, d şi alin. 2 lit. b NCP, cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art.91 cp dispune suspendarea pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform art.92 cp. În baza art.93 alin.1 cp obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 CP, impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.93 alin.3 CP, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului Local Nicoreşti, jud.Galaţi/Scolii Gimnaziale nr. 1 din Nicoreşti, jud. Galaţi, pe o perioadă de 60 zile lucrătoare. În baza art.404 alin.2 CPP rap. la art. 91 alin.4 CP atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.96 CP privind posibilitatea revocării suspendării sub supraveghere, în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni sau în cazul nerespectării obligaţiilor impuse sau a măsurilor de supraveghere stabilite. II. Condamnă pe inculpatul A***** V*****, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. b, d şi alin. 2 lit. b NCP, la pedeapsa de 2 ani închisoare, ce se va executa în regim de detenţie, conform art.60 NCP. În baza art.397 CPP rap. la art. 25 CPP şi la art.1357 NCC, respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă B****** M******, ca nefondată. În baza art. 276 alin. 1 CPP rap. la art. art. 274 alin. 2 CPP, obligă pe inculpatul A***** G***** să achite persoanei vătămate suma de 300 lei, reprezentând onorariu avocat, iar pe inculpatul A***** V*****, la plata sumei de 700 lei, reprezentând onorariu avocat. În baza art.398 CPP rap. la art.274 alin.1, 2 CPP obligă pe inculpatul A***** G***** la plata sumei de 210 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, iar pe inculpatul A***** V***** la plata sumei de 410 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariile cuvenite apărătorilor din oficiu, în cuantum de 360 lei fiecare (del.nr.167/08.03.2018 şi 166/08.03.2016), vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei către Biroul de Avocaţi Tecuci. Cheltuielile privind onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei prezentei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.09.2018.
Hotarare 924/2018 din 24.09.2018Amana pronuntarea la data de 24.09.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2018PENTRU REFACEREA PROCEDURII CU INCULPATUL, AMANA CAUZA LA DATA DE 10.09.2018
Incheiere de sedinta din 04.06.2018Pentru efectuarea de verificari cu privire la inculpatul A***** V*****,amana cauza la data de 04.06.2018.
Incheiere de sedinta din 07.05.2018pentru administrare de probe , amana cauza la data de 07.05.2018
Incheiere de sedinta din 23.04.2018Acordă termen la data de 23.04.2018, pentru lipsa inculpatului A***** V*****, ce va fi citat la domiciliu , prin afişare la uşa instanţei, conf. art 259 al. 5 c.p.p., termen pentru când prorogă pronunţarea asupra probei cu expertiză tehnică solicitată de apărătorul persoanei vătămate în dovedirea preten?iilor civile, urmând a se solicita Biroului De Expertize Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Galaţi, o listă cu experţi specialitatea construcţii şi evaluatori bunuri mobile.
Incheiere de sedinta din 26.03.2018