Ş***** I* G*******
InculpatC***** A****** L*******
Parte civilăAdmite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta sentinţei penale nr. 1759 pronun?ată la data de 07.07.2017 în dosarul nr. 6916/4/2017, în sensul că se va menţiona „3 ani închisoare” în loc de „3 închisoare” cum din eroare s-a menţionat. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 18.07.2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 18.07.2017În baza art. 207, alin. 1 şi 3 C.pen. şi art. 396 alin.10 din C.pr.pen., dispune condamnarea inculpatului ŞTEFAN GHEORGHE la pedeapsa de 3 închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în forma agravată. În baza art. 66 alin. 1 C. pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri de condamnare. În baza art. 65 alin. 1 C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, termen stabilit în condiţiile art. 92 C. pen. şi care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 93 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele stabilite de această instituţie; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii ?i documente de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C.pen. pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia să frecventeze un număr de 3 (trei) programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Fundaţiei pentru Promovarea Sanc?iunilor Comunitare sau Administraţiei Domeniului Public Sector II cu care Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti are încheiat protocol de colaborare, pe o perioadă de 100 de zile, în condiţiile art. 57 din Legea nr. 253/2013. Un exemplar al prezentei sentinţe se va comunica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., a căror nerespectare are drept urmare revocarea a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Constată că inculpatul a fost reţinut în cauză de la data de 25.01.2017, ora 22,00 până la data de 26.01.2017, ora 22,00. În temeiul art. 399, alin. 1 Cpp dispune menţinerea măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul Ştefan Gheorghe prin ordonanţa nr.568/P/2017 din data de 26.01.2017 emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 568/P/2017. În temeiul art. 25 şi art. 397 din C. pr. pen. raportat la art. 1357, alin. 1 Cod Civil admite acţiunea civilă formulată de partea civilă C***** A****** L******* şi dispune obligarea inculpatului Ştefan Gheorghe să plătească suma de 32800 lei, cu titlu de daune materiale, părţii civile C***** A****** L*******. În temeiul art.404, alin. 4, lit. d C.pr.pen. raportat la art. 112, alin. 1, lit. b C.pen. aplică măsura de siguranţă a confiscării speciale cu privire la telefonul mobil marca NOKIA cu seria IMEI 3526940049454477 şi la cartela telefonică ORANGE cu seria *********4526, aparţinând inculpatului Ştefan Gheorghe, depuse la camera de corpuri delicte a Poliţiei Sectorului 4 Bucureşti, conform dovezii seria H nr. 0231190. În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli judiciare faţă de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.07.2017.
Hotarare 1759/2017 din 07.07.2017Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 07.07.2017. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 29.06.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.06.2017