I***** M***** I****
Învinuitadmite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej şi în consecinţă: - Dispune arestarea preventivă a inculpatului IMI, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prev. de art.244 alin.(1) şi alin.(2) C.penal şi tentativă la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art.32 raportat la art.244 alin.(1) şi alin.(2) C.penal, combinat cu art. 248 C.penal, totul cu aplicarea art.38 alin.(1) C.penal, pe o durată de -30 - de zile, începând de azi, 05.03.2017, ora 18:00, până la data de 03.04.2017, ora 18:00 inclusiv. - Respinge, ca neîntemeiată, cererea apărătorului, de neadmitere a propunerii Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej cu privire la luarea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, de luare a măsurii arestului la domiciliu sau a măsurii controlului judiciar. În temeiul art.272 alin.(1), art.275 alin.(3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care 260 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, av. Domşa Stînă Diana, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Incheiere masuri preventive faza de UP 10/2017 din 05.03.2017