R**** A******* P***** A********* N******* R* P*** L********* J******* E*** I**** S***
ReclamantA************
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta REGIA AUTONOMĂ PENTRU ACTIVITĂŢI NUCLEARE R.A. prin lichidator judiciar EURO INSOL SPRL, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR.7 DR.TR.SEVERIN. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 6.393.73 lei reprezentând contravaloare facturilor privind energia termică emise în perioada 19.01.2011 – 20.12.2012 şi suma de 3.065,48 lei reprezentând penalităţi de întârziere pentru facturile neachitate din perioada 31.03.2011-27.02.2015 şi în continuare pana la data achitării integrale a debitului. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 800 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de expert. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Dr.Tr.Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 31.01.2019.
Hotarare 204/2019 din 31.01.2019Respinge cererea de majoare a onorarului de expert.Amână pronunţarea la 31.01.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2019TERMEN PRESCHIMBAT
Preschimbă termenul de judecată stabilit în dosarul civil nr. 6921/225/2017 al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin din data de 28.11.2018 în data de 16.01.2019, ora 11:00, sala 1, pentru când vor fi citate părţile şi ceilalţi subiecţi procesuali cu aceleaşi menţiuni ca cele stabilite la termenul anterior. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, data de 13.11.2018, la sediul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.
Incheiere de sedinta din 13.11.2018admite cererea de amânare formulată de expert. Amână cauza şi acordă termen la data de 28.11.2018
Incheiere de sedinta din 18.10.2018în baza art. 333 cod procedură civilă, dispune înlocuirea expertului. Amână judecarea cauzei şi acordă termen în vederea întocmirii şi depunerii raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 06.09.2018Revine cu adresă către expert în vederea depunerii raportului de expertiză. Dispune amendarea expertului cu suma de 50 lei.
Incheiere de sedinta din 28.06.2018Revine cu adresă la expert să efectueze expertiza până la termenul din 28 sub sancţiunea amenzii.
Incheiere de sedinta din 31.05.2018în vederea întocmirii şi depunerii raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 05.04.2018În ceea ce priveşte proba cu experitiză contabilă solicitată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, pune în vedere reclamantei prin apărător să depună în scris obiectivele expertizei până la termenul din data de 05.04.2018
Incheiere de sedinta din 22.02.2018Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată din data de 22.02.2018, ziua de şedinţă a completului C1 civil, la data de 22.02.2018 ora 11:00, sala 6, ziua de şedinţă a completului C8 stagiar-2018, pentru când se vor cita părţile. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.01.2018.
Incheiere de sedinta din 12.01.2018în vederea încheierii litigiului pe cale amiabilă
Incheiere de sedinta din 14.12.2017În baza art. 230 Noul Cod de procedură civilă, Dispune preschimbarea termenului de judecată stabilit din data de 23.11.2017pentru data de 14.12.2017, dată pentru care vor fi citate părţile. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 26.09.2017.
Incheiere de sedinta din 26.09.2017