D** I*** C* D************ L* A******** C******
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâta să aplice indicele de corecţie prev.de art. 170 din Legea nr. 263/2010 la punctajul mediu anual stabilit prin decizia nr. 304765/21.03.2016 în beneficiul reclamantului, precum şi la plata diferenţelor începând cu data de 01.02.2016. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 lei. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 02.07.2020.
Hotarare 1064/2020 din 02.07.2020Suspendat de drept în baza art. 42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.
Menţine măsura suspendării cauzei. Cu recurs cât timp durează suspendarea, ce va fi depus la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi 11.09.2019
Incheiere suspendare din 11.09.2019În temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 NCPC suspendă judecata cauzei până la soluţionarea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 170 din Legea nr. 263/2010 aflată pe rolul Curtii Constitutionale în dosarul nr. 335D/2018. Cu recurs cât timp durează suspendarea, ce va fi depus la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică azi 18.10.2018.
Incheiere suspendare din 18.10.2018În temeiul disp. art. 520 alin. 4 Cod procedură civilă suspendă judecata cauzei până la soluţionarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizării nr.252/1/2018. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Recursul se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.02.2018
Incheiere suspendare din 22.02.2018