C**** D*****
ReclamantC**** M****
ReclamantS***** R**** R********** D* M********* T************** P*** C******* N******** D* A*********** A I*************** D******* R******** D* D****** Ş* P***** I***
PârâtC**** C*****
ReclamantRespinge excepţia privind prescripţia dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată. Admite cererea având ca obiect Ordonanţă de plată formulată de reclamanţii creditori CIOFU DORIN, C**** M**** şi C**** C***** în contradictoriu cu pârâtul debitor STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL TRANSPORTURILOR prin COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII – DIRECŢIA REGIONALĂ DE DRUMURI ŞI PODURI IAŞI. Emite ordonanţa de plată şi obligă debitorul STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL TRANSPORTURILOR prin COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII – DIRECŢIA REGIONALĂ DE DRUMURI ŞI PODURI IAŞI să plătească creditorilor suma de 23.500 lei reprezentând contravaloarea despăgubirilor acordate pentru imobilul expropriat, constând în suprafaţa de 1106 m.p. situat pe raza comunei Şcheia, judeţul Suceava, identic cu parcela nr.33918 din Cartea Funciară 33839 a comunei cadastrale Şcheia, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanţe. Obligă debitorul să plătească creditorilor suma de 1190 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial. Executorie. Cu drept pentru debitor de a formula cerere în anulare în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Tribunalul Suceava – Secţia I Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.01.2018.
Hotarare 111/2018 din 19.01.2018Amână pronunţarea cauzei pentru data de 19 IANUARIE 2018. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 IANUARIE 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2018Termen la 12.01.2018- se emite adrese Comisiei comunale Şcheia, CEK Bank Sucursala Iaşi
Incheiere de sedinta din 08.12.2017