H*** I***
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. 1 şi 2 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1/P/2017 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Viseu de Sus, privind pe inculpatul h.i. judeţul Maramureş, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice prev şi ped de art 337 C.pen, pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul H.I. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 05 aprilie 2017.
275/2017 din 05.04.2017