M******* R****** 1* r****** p*** S************** Î*********
IntimatP******* F******
IntimatT***** A******* I****
IntimatB******** L*****
IntimatM********* A******
IntimatAdmite cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr.1110/29.03.2017 formulată de petentul Liceul Tehnologic „Ion Creangă” Curtici, în contradictoriu cu intimaţii Militaru Raluca, P******* F******, T***** A******* I****, B******** L*****, M********* A******, Moţ Cristian Ionel, Doboş Ion, Palade Haş Daniela, Pîrşcoveanu Lia, Tamaş Petru, Negru Marius, Negru Ioan Ruben, Mariş Ioana Alina, Corhei Daniela Carmen, Teohari Maria Aurelia Cornelia, Matiuţ Emilia, Moldovan Cosmin Florin, reprezentaţi prin Sindicatul Democratic Învăţământ Arad şi în consecinţă: Lămureşte dispozitivul sentinţei civile nr.1110 din 29.03.2017 pronunţată în dosar nr.694/108/2017 de Tribunalul Arad, în sensul că dobânda legală aferentă titlurilor executorii reprezentate de sentinţa civilă nr.1333 din data de 13.07.2010 pronunţată în dosar nr.2961/108/2010 al Tribunalului Arad definitivă prin decizia civilă nr.2466/03.11.2010 din dosarul 2961/108/2010 al Curţii de Apel Timişoara, este dobânda legală prevăzută de art.3 al.2 din O.G. nr.13/2011, cu modificările ulterioare, respectiv rata dobânzii legale penalizatoare, stabilită la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale . Cu drept de apel, prin depunerea cererii de apel la Tribunalul Arad, în termen de 10 zile de la comunicare. Dată în Cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 17.01.2018.
Incheiere finala dezinvestire din 17.01.2018Termen la 17.01.2018, pentru legala constituire a completului de judecată şi respectarea principiului continuităţii.
Incheiere de sedinta din 13.12.2017