Dosar 694/190/2017 din 27.01.2017

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 694/190/2017
Data dosar:
27.01.2017
Instanta:
Judecătoria Bistrița
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.04.2018 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.1
  • Admite in parte cererea

    Respinge excepţia inadmisibilităţii şi a lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâtul F.G.A.Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul N.R.în contradictoriu cu pârâţii F.G.A.şi T. N. şi în consecinţă:Obligă pe pârâtul F.G.A.să achite reclamantului suma de 8620 lei, reprezentând despăgubiri civile pentru prejudiciul cauzat reclamantului de pârâtul T.N., prin accidentul rutier din data de 16.08.2015.Obligă pe pârâtul F.G. A. să achite reclamantului penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi, începând din data de 25.11.2015 şi până la data plăţii efective a debitului principal.Respinge cererea de obligare a pârâtului F.G.A.în solidar cu pârâtul T.N.la plata despăgubirilor sus menţionate şi a penalităţilor de întârziere, ca neîntemeiată.Admite în parte, cererea privind plata cheltuielilor de judecată şi în consecinţă:Obligă pe pârâtul F.G.A. să achite reclamantului suma de 1136 lei, reprezentând o parte din onorariul avocaţial şi din taxa de timbru, respingând cererea pentru suma de 600 de lei.Ia act de renunţarea reclamantului la judecata cererii de chemare în judecată faţă de pârâtele S.A.-R.A.SA – S.B.şi S.A.-R.A.SA BUCUREŞTI.Admite cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul T.N. faţă de chematul în garanţie F.G.A. şi în consecinţă:Obligă pe chematul în garanţie F.G.A.să achite reclamantului suma de 8620 lei, reprezentând despăgubiri civile pentru prejudiciul cauzat reclamantului de pârâtul T.N., prin accidentul rutier din data de 16.08.2015.Obligă pe chematul în garanţie F.G.A.să achite reclamantului penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi, începând din data de 25.11.2015 şi până la data plăţii efective a debitului principal.Ia act de renunţarea pârâtului T.N.la judecata cererii de chemare în garanţie faţă de chemata în garanţie S.A.-R.A.SA, societate în faliment – prin lichidator K.R.S.Obligă pe chematul în garanţie F.G.A.să achite pârâtului cheltuieli de judecată în sumă de 1536 lei, reprezentând onorariu avocaţial şi taxa de timbru.Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria Bistriţa.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19.04.2018.

    Hotarare 1057/2018 din 19.04.2018
  • Sedinta din data de 12.04.2018 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.1
  • Amână pronunţarea

    A.P LA 19.04.2018

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.04.2018
  • Sedinta din data de 05.04.2018 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.1
  • Amână pronunţarea

    A.P LA 12.04.2018

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.04.2018
  • Sedinta din data de 28.03.2018 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.1
  • Amână pronunţarea

    A.P. LA 05.04.2018

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2018
  • Sedinta din data de 08.02.2018 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.1
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol cu termen de judecată la 28.03.2018, pentru a se pune în discuţie admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanţie formulată de pârâtul Toşe Nicolae faţă de chematul în garanţie F***** D* G******** A A***********. se vor cita părţile.

    Incheiere de sedinta din 08.02.2018
  • Sedinta din data de 01.02.2018 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.1
  • Amână pronunţarea

    A.P. LA 08.02.2018

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.02.2018
  • Sedinta din data de 17.01.2018 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.1
  • Amână pronunţarea

    A.P. LA 01.02.2018

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2018
  • Sedinta din data de 15.11.2017 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.1
  • Amână cauza

    îndeplinire procedură de citare

    Incheiere de sedinta din 15.11.2017
  • Sedinta din data de 18.10.2017 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.1
  • Amână cauza

    comunicare cerere de renunţare

    Incheiere de sedinta din 18.10.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD