Dosar 6964/280/2017 din 14.04.2017

fond funciar OBLIGATIA DE A FACE + NULITATE ACT


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6964/280/2017
Data dosar:
14.04.2017
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
fond funciar OBLIGATIA DE A FACE + NULITATE ACT
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.04.2022 la ora 08:30

    Complet: C3-3 MI
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, cererea. Anulează procesul-verbal de punere în posesie nr. 6896/28.11.2006 emis pentru suprafaţa de 15.000 mp în punctul „Uşurelu” şi obligă pârâta CLFF Moşoaia să pună în posesie pe petenţi cu suprafaţa de 5000 mp, potrivit d.civ. nr. 1298/13.12.2005 pronunţată de Tribunalul Arge?. Obligă pârâta CLFF Moşoaia să îi pună în posesie pe petenţi cu suprafaţa de 5573 mp reprezentând diferenţa până la suprafaţa de 3,55 ha, teren situat în comuna Moşoaia, potrivit aceleaşi decizii nr. 1298/13.12.2005 pronunţată de Tribunalul Arge?. Obligă aceeaşi pârâtă să întocmească şi să înainteze CJFF Argeş documentaţia premergătoare emiterii titlului de proprietate pentru suprafaţa totală de 5,05 ha, conform HCJFF Arge? nr. 51/08.05.2006. Obligă CJFF Arge? să întocmească titlu de proprietate, după înaintarea documentaţiei de către CLFF Moşoaia. Respinge cererea reclamantei de obligare a CLFF Moşoaia la plata de daune interese. Obligă pârâta CLFF Moşoaia la plata către reclamantă a sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 18.04.2022.

    Hotarare 2509/2022 din 18.04.2022
  • Sedinta din data de 06.04.2022 la ora 08:30

    Complet: C3-3 MI
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 18.04.2022, urmând a face aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C.pr.civ., respectiv prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06.04.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.04.2022
  • Sedinta din data de 30.03.2022 la ora 10:20

    Complet: C3-3 MI
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 06.04.2022, urmând a face aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C.pr.civ., respectiv prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30.03.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.03.2022
  • Sedinta din data de 02.02.2022 la ora 10:20

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de expert Stancu Marilena Anca de majorare a onorariului de expert de la suma de 1200 lei la suma de 2500 lei. Stabileşte onorariu definitiv pentru expertiza specialitatea topografie la suma de 2500 lei. Obligă reclamanţii la plata către expert a diferenţei de onorariu, în cuantum de 1300 lei. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 02.02.2022.

    Incheiere de sedinta din 02.02.2022
  • Sedinta din data de 08.12.2021 la ora 08:30

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare formulată de către apărătorul petenţilor, pentru lipsa completării raportului de expertiză. Revenirea cu adresă către expert, în vederea depunerii completării raportului de expertiză în întregime, în original. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 02.02.2022, completul C3-3MI, sala 2, ora 10:20, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Decembrie 2021.

    Incheiere de sedinta din 08.12.2021
  • Sedinta din data de 13.10.2021 la ora 12:30

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea formulată de către doamna expert Stancu Marilena Anca, având în vedere motivele de sănătate şi familiale invocate în aceasta. Revenirea cu adresă către doamna expert Stancu Marilena Anca, în vederea finalizării completării raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 08.12.2021, completul C3-3MI, sala 2, ora 08:30, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Octombrie 2021.

    Incheiere de sedinta din 13.10.2021
  • Sedinta din data de 23.06.2021 la ora 11:20

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    Revenirea cu adresă către doamna expert Stancu Marilena Anca, cu avertisment de amendă, urmând a se lua legătura ?i telefonic cu aceasta. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 13.10.2021, completul C3-3MI, sala 2, ora 12:30, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Iunie 2021.

    Incheiere de sedinta din 23.06.2021
  • Sedinta din data de 28.04.2021 la ora 09:00

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    Revenirea cu adresă către expert, în vederea întocmirii completării raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 23.06.2021, completul C3-3MI, sala 2, ora 11:20, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Aprilie 2021.

    Incheiere de sedinta din 28.04.2021
  • Sedinta din data de 03.03.2021 la ora 10:20

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    Ia act că pentru acest termen s-a solicitat, de către apărătorul petenţilor, judecata cauzei în lipsă. Completarea raportului de expertiză, urmând ca expertul să transpună documentaţiile cadastrale înaintate de către OCPI Argeş, aflate la filele 4 - 198 vol. II dosar. După transpunerea pe aceeaşi schiţă a documentaţiei cadastrale şi a proceselor-verbale de punere în posesie pentru suprafeţele de 10.000 mp, respectiv 15.000 mp, expertul urmează să răspundă obiectivelor nr. 6 şi 7 ale raportului, în mod complet, cu menţiunea că cererea de majorare a onorariului a fost prorogată după soluţionarea completării şi a eventualelor obiecţiuni la raportul de expertiză. Emiterea unei adrese către expert în sensul celor menţionate anterior. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 28.04.2021, completul C3-3MI, sala 2, ora 9:00, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Martie 2021.

    Incheiere de sedinta din 03.03.2021
  • Sedinta din data de 27.01.2021 la ora 09:00

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    Revenirea cu adresă către OCPI Arge?, fa?ă de lipsa relaţiilor solicitate. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 03.03.2021, completul C3-3MI, sala 2, ora 10:20, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Ianuarie 2021.

    Incheiere de sedinta din 27.01.2021
  • Sedinta din data de 25.11.2020 la ora 10:50

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    Revenirea cu adresă către OCPI Argeş, cu menţiunea de a ne comunica şi documentaţia cadastrală IE 83982, solicitată la termenul anterior şi care lipseşte din notele de relaţii depuse pentru acest termen. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 27.01.2021, completul C3-3MI, sala 2, ora 9:00, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Noiembrie 2020

    Incheiere de sedinta din 25.11.2020
  • Sedinta din data de 21.10.2020 la ora 09:30

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    Ia act că petenţii nu mai susţin obiecţiunile depuse la dosar. Emiterea unei adrese către OCPI Argeş pentru a ne înainta documentaţiile cadastrale menţionate în cuprinsul raportului de expertiză, urmând a se solicita expertului transpunerea acestor documentaţii cadastrale după momentul depunerii la dosar. Prorogă discuţiile privind cererea de majorare a onorariului de expert. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 25.11.2020, completul C3-3MI, sala 2, ora 10:50, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Octombrie 2020.

    Incheiere de sedinta din 21.10.2020
  • Sedinta din data de 09.09.2020 la ora 10:20

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Conceptarea d-lui Necsuleu Vasile şi a d-lui Necsuleu Valentin în calitate de moştenitori ai petentei defuncte Necsuleu Maria. Ia act de susţinerile apărătorului petenţilor, în sensul că îi reprezintă şi pe moştenitorii defunctei petente. Admite cererea formulată de apărătorul petenţilor, prin care solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză, depus în original la acest termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 21.10.2020, ora 9.30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Septembrie 2020

    Incheiere de sedinta din 09.09.2020
  • Sedinta din data de 24.06.2020 la ora 09:00

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    Revine cu adresă către expertul cauzei, pentru a depune la dosar raportul de expertiză, în original. Amână judecarea cauzei la data de 09.09.2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit art. 229 alin.1 C.Pr. Civ.. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24.06.2020.

    Incheiere de sedinta din 24.06.2020
  • Sedinta din data de 15.04.2020 la ora 08:30

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    Potrivit disp.art. 42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României Nr. 195/16.03.2020 constată suspendată de drept judecata cauzei pe durata stării de urgenţă, urmând ca, în temeiul disp.art. 42 alin.8 din acelaşi decret, în termen de 10 zile de la încetarea acestei stări, să fie fixat termen de judecată, cu citarea părţilor.

    Incheiere suspendare din 15.04.2020
  • Sedinta din data de 04.03.2020 la ora 08:30

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE În conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 17 alin.1 coroborat cu art. 16 alin.1 lit. j din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti aprobat prin H.C.S.M. 1375/2015, pentru ca activitatea de judecată să se desfăşoare în condiţiile de normalitate, echilibru şi reală independenţă, acordă termen la 15.04.2020. Menţine măsurile dispuse anterior, în sensul că se revine cu adresă către expertul cauzei, pentru a întocmi şi depune la dosarul cauzei raportul de expertiză, cu avertisment amendă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Martie 2020.

    Incheiere de sedinta din 04.03.2020
  • Sedinta din data de 15.01.2020 la ora 08:30

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul cauzei, pentru a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză, cu menţiunea de avertisment amendă. Se va lua legătura şi telefonic cu expertul cauzei, pentru a i se comunica măsurile dispuse de către instanţă,. Amână judecarea cauzei la data de 04.03.2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Ianuarie 2020.

    Incheiere de sedinta din 15.01.2020
  • Sedinta din data de 06.11.2019 la ora 08:30

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul cauzei, pentru a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză, cu menţiunea de avertisment amendă. Amână judecarea cauzei la data de 15.01.2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Noiembrie 2019.

    Incheiere de sedinta din 06.11.2019
  • Sedinta din data de 18.09.2019 la ora 08:30

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul cauzei, pentru a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză, cu menţiunea de avertisment amendă. Amână judecarea cauzei la data de 06.11.2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Septembrie 2019.

    Incheiere de sedinta din 18.09.2019
  • Sedinta din data de 19.06.2019 la ora 08:30

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul cauzei, cu menţiunea de avertisment amendă, pentru a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză. Admite cererea formulată de apărătorul petenţilor, prin care solicită amânarea cauzei pentru lipsa raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 18.09.2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Iunie 2019.

    Incheiere de sedinta din 19.06.2019
  • Sedinta din data de 08.05.2019 la ora 08:30

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de petenţi, prin apărător, prin care solicită înlocuirea d-lui expert Podea Ionuţ Cătălin. În temeiul art.331 C.pr.civ, se procedează la desemnarea, prin tragere la sorţi în şedinţă publică, de pe lista întocmită şi comunicată de BLET de pe lângă Tribunalul Argeş, a expertului cu nr. 17, respectiv d-na Stancu Marinela Anca. Emite adresă către BLET pentru a încunoştinţă schimbarea expertului şi pentru a proceda la transferarea onorariului în cuantum de 1200 lei, achitat cu chitanţa nr. 1857614177/08.02.2019, din contul d-lui expert Podea Ionuţ Cătălin în contul d-nei expert Stancu Marinela Anca. Emite adresă către expertul cauzei, pentru a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 19.06.2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Mai 2019

    Incheiere de sedinta din 08.05.2019
  • Sedinta din data de 13.03.2019 la ora 08:30

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul cauzei, cu menţiunea de avertisment amendă, pentru a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză. Se va lua legătura şi telefonică cu expertul cauzei, pentru a depune la dosar lucrarea. Amână judecarea cauzei la data de 08.05.2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Martie 2019

    Incheiere de sedinta din 13.03.2019
  • Sedinta din data de 06.02.2019 la ora 08:30

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Stabileşte onorariu provizoriu pentru expertul numit în cauză, respectiv d-nul Podea Ionuţ Cătălin, suma de 1200 lei în sarcina petenţilor, sens în care, va pune în vedere acestora să depună la dosar dovada achitării onorariului provizoriu. Emite adrese (după ce se va depune la dosar dovada achitării onorariului de expert)către BLE, pentru a comunica numirea expertului şi către expertul cauzei pentru a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 13.03.2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Februarie 2019

    Incheiere de sedinta din 06.02.2019
  • Sedinta din data de 12.12.2018 la ora 08:30

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    Revine cu adresă către expertul nou desemnat, cu copia obiectivelor încuviinţate de instanţă şi cu menţiunea de a comunica data şi costul estimativ pentru întocmirea şi depunerea lucrării de specialitate. În vederea depunerii răspunsului expertului, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 06 Februarie 2019, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Decembrie 2018

    Incheiere de sedinta din 12.12.2018
  • Sedinta din data de 21.11.2018 la ora 08:30

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de înlocuire formulată în scris de către expertul desemnat în cauză. Desemnează, în temeiul art.331 C.pr.civ , prin tragere la sorţi în şedinţă publică, de pe lista întocmită şi comunicată de BLET de pe lângă Tribunalul Argeş, expertul cu nr. 16, respectiv dl. Podea Ionuţ Cătălin, pentru a efectua expertiza tehnică în specialitatea topografie. Se emite adresă către expertul nou desemnat, cu copia obiectivelor încuviinţate de instanţă şi cu menţiunea de a comunica data şi costul estimativ pentru întocmirea şi depunerea lucrării de specialitate. În vederea depunerii răspunsului expertului, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 12 Decembrie 2018, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Noiembrie 2018.

    Incheiere de sedinta din 21.11.2018
  • Sedinta din data de 24.10.2018 la ora 08:30

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    Ia act de faptul că nu s-a depus răspunsul la interogatoriu din partea pârâtei CLFF Moşoaia. Se revine cu adresă către expert, cu avertisment de amendă, cu menţiunea de a comunica costul şi data întocmirii şi depunerii lucrării de specialitate. În vederea depunerii raportului de expertiză, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 21 Noiembrie 2018, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Octombrie 2018.

    Incheiere de sedinta din 24.10.2018
  • Sedinta din data de 26.09.2018 la ora 08:30

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    Încuviinţează proba cu expertiza specialitatea topografie cadastru, cu obiectivele depuse la acest termen şi cu menţiunea de a se avea în vedere şi expertiza efectuată în dosarul ataşat şi relaţiile comunicate de CLFF Moşoaia. Desemnează pentru a efectua expertiza în cauză, prin tragere la sorţi în şedinţă publică, de pe lista întocmită şi comunicată de BLET de pe lângă Tribunalul Argeş, expertul cu nr. 13, respectiv Mihăilescu Florin Cristinel. Se emite adresă către expert, cu copia obiectivelor şi cu menţiunea de a comunica costul şi data întocmirii şi depunerii lucrării de specialitate. Se revine cu adresă către CLFF Moşoaia pentru a comunica răspunsul la interogatoriu, sub sancţiunea amenzii. În vederea depunerii relaţiilor, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 24 Octombrie 2018, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Septembrie 2018.

    Incheiere de sedinta din 26.09.2018
  • Sedinta din data de 27.06.2018 la ora 08:30

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    Se reia procedura de citare cu intimata CLFF Moşoaia pentru a comunica răspunsul la interogatoriu în dublu exemplar. Se citează petenţii, prin apărător, cu menţiunea de a depune la dosar, până la următorul termen acordat, obiectivele pentru expertiza în specialitatea topografie, solicitată prin cererea de chemare în judecată. În vederea administrării probatoriului, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 26 Septembrie 2018. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Iunie 2018.

    Incheiere de sedinta din 27.06.2018
  • Sedinta din data de 06.06.2018 la ora 08:30

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    Încuviinţează petenţilor proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi proba cu interogatoriul CLFF Moşoaia. Se comunică CLFF Moşoaia interogatoriul formulat de petenţi, prin citaţie, cu menţiunea de a răspunde în scris până la următorul termen acordat. Prorogă discutarea probei cu expertiza de specialitate după depunerea răspunsului la interogatoriu. În vederea administrării probatoriului, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 27 Iunie 2018, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Iunie 2018.

    Incheiere de sedinta din 06.06.2018
  • Sedinta din data de 09.05.2018 la ora 08:30

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    Pentru a da posibilitatea studierii relaţiilor comunicate de CLFF Moşoaia, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 06 Iunie 2018, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Mai 2018.

    Incheiere de sedinta din 09.05.2018
  • Sedinta din data de 21.03.2018 la ora 08:30

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    Se emite adresă către CLFF Moşoaia, pentru a comunica în raport de care dintre cele patru procese verbale emise pe numele reclamanţilor există suprapuneri cu titlurile de proprietate depuse la dosar pentru terenul din punctul ,,uşurelu”. În vederea depunerii relaţiilor solicitate, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 209 Mai 2018, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Martie 2018.

    Incheiere de sedinta din 21.03.2018
  • Sedinta din data de 21.02.2018 la ora 08:30

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea formulată de apărătorul petenţilor. Se emite adresă către CLFF Moşoaia, pentru a comunica în raport de care dintre cele patru procese verbale emise pe numele reclamanţilor există suprapuneri cu titlurile de proprietate depuse la dosar pentru terenul din punctul ,,uşurelu”. În vederea depunerii relaţiilor solicitate, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 21 Martie 2018, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu drept e apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Februarie 2018.

    Incheiere de sedinta din 21.02.2018
  • Sedinta din data de 17.01.2018 la ora 08:30

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    Se revine cu adresă către CLFF Moşoaia pentru a comunica, în raport de relaţiile depuse la acest termen, în concret actele de proprietate emise pentru terenul din punctul ,,uşurelu,, unor terţe persoane şi să identifice aceste suprapuneri despre care face vorbire în nota de relaţii, în raport de terenul pentru care s-au emis reclamanţilor procese verbale de punere în posesie. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 21 Februarie 2018, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Ianuarie 2018.

    Incheiere de sedinta din 17.01.2018
  • Sedinta din data de 29.11.2017 la ora 08:30

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    În temeiul art. 187 punct 2) lit. g) NCPC, aplică amendă judiciară în sumă de 700 lei, primarului comunei Moşoaia, în calitate de preşedinte al CLFF, Ene Florea, pentru necomunicarea relaţiilor solicitate. Prorogă discutarea probatoriul în cauză, inclusiv privind proba cu interogatoriul, după depunerea acestor relaţii, pentru a se aprecia asupra utilităţii probelor solicitate. Revine cu adresă către CLFF Moşoaia în sensul celor solicitate iniţial, cu menţiunea că urmează a se aplica sancţiunea amenzii pentru fiecare termen acordat, întrucât atitudinea procesuală a CLFF conduce la tergiversarea soluţionării cauzei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 17 Ianuarie 2018, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii, conform art.191 alin. (2) NCPC în ceea ce priveşte măsura amenzii. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Noiembrie 2017.

    Incheiere de sedinta din 29.11.2017
  • Sedinta din data de 25.10.2017 la ora 08:30

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    Se revine cu adresă, cu avertisment de amendă, către CLFF Moşoaia şi CJFF Argeş în sensul celor solicitate prin nota de relaţii depusă la dosar. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 29 Noiembrie 2017, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Octombrie 2017.

    Incheiere de sedinta din 25.10.2017
  • Sedinta din data de 20.09.2017 la ora 08:30

    Complet: C3-3 MI
  • Amână cauza

    Încuviinţează petenţilor proba cu înscrisuri şi relaţii de la CLFF Moşoaia şi CJFF Argeş. Se emite adresă către CLFF Moşoaia şi CJFF Argeş în sensul celor solicitate prin nota de relaţii depusă la dosar. În raport de faptul că intimaţii nu au formulat până la acest termen întâmpinare, prorogă discutarea şi admisibilitatea celorlalte probe după depunerea relaţiilor. Se ataşează dosarul nr. 23986/280/2013.j Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 25 Octombrie 2017. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Septembrie 2017.

    Incheiere de sedinta din 20.09.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD