L*** I**
CondamnatRespinge sesizarea formulată de Biroul Executări Penale al Judecătoriei Tecuci, având ca obiect înlocuire amendă penală în sumă de 500 EURO (2.230 lei), privind pe intimatul condamnat L*** I**, , aplicată prin decizia nr.000011060199-8/25.02.2015 emisă de Judecătoria Celje-Republica Slovenia şi recunoscută de Judecătoria Tecuci, prin sentinţa penală nr.143/13.04.2016 (definitivă la data pronunţării), ca nefondată. Onorariul apărătorului din oficiu Alexa Iulia (delegaţia nr.120/16.02.2017) în cuantum de 230 lei, rămâne în sarcina statului şi va fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei către B.A.Tecuci. În baza art.275 alin.3 cpp. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.04.2017.
Hotarare 335/2017 din 21.04.2017lipsa relatii AJFP Timiosara
Incheiere de sedinta din 07.04.2017Instanţa, încuviintează cererea formulata de Reprezentantul Ministerului Public, sens în care dispune emiterea unei adrese către Administraţia Financiara Timiş, pentru a comunica relaţii cu privire la punerea în executare a sentionţei penale nr. 143 13.04.2016, respectiv la imposibiliatea încasarii sancţiunii pecuniare privind pe inculpat. Ptr comunicarea tiilor dispune amânarea judecării cauzei şi acordă termen 07.04.2017.
Incheiere de sedinta din 10.03.2017