M**** C****** M*****
InculpatTranspune cauza de la 6 DLPa, la 6 FPa
Incheiere de sedinta din 13.10.2017Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti privind punerea în executarea a mandatului european de arestare emis de către autoritatea judiciară din Marea Britanie, respectiv Tribunalul de Magistraţi din Westminster , la data de 4 octombrie 2017, pe numele persoanei solicitate M**** C****** M*****. Ia act că persoana solicitată M**** C****** M*****, sex masculin, ocupaţie fără, studii gimnaziale, religie creştin ortodox, cetăţenie română, naţionalitate română, cu antecedente penale pe teritoriul României, cunoaşte limba română, în prezent aflată în stare de reţinere în cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, este de acord să fie predată către autorităţile judiciare din Marea Britanie. Autorizează predarea persoanei solicitate M**** C****** M***** către autoritatea judiciară din Marea Britanie, respectiv Tribunalul de Magistraţi din Westminster conform art. 103 alin. 5 - 6 şi cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii prev. de art. 115 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ultima dată prin Legea nr. 318/2015, exclusiv pentru cele menţionate în mandatul european de arestare şi sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea acesteia, potrivit art. 97 alin. 2 din acelaşi act normativ. Constată că persoana solicitată M**** C****** M***** a fost reţinută conform Ordonanţei nr. 7692/II/5/2017 emisă la data de 12 octombrie 2017 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pentru 24 de ore, respectiv începând cu data de 12 octombrie 2017, orele 14:50 până la data de 13 octombrie 2017, orele 14:50. Conform art. 103 alin. 6 şi 13 din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ultima dată prin Legea nr. 318/2015, dispune arestarea persoanei solicitate M**** C****** M*****, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13 octombrie 2017 până la data de 11 noiembrie 2017, inclusiv, şi predarea acesteia către autoritatea judiciară din Marea Britanie, cu respectarea termenelor prev. de art. 103 alin. 10 şi art. 111 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ultima dată prin Legea nr. 318/2015, referitoare la durata arestării şi a termenelor de predare. În baza art. 103 alin. 13 din Legea nr. 302/2004 republicată, dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare în vederea predării persoanei solicitate M**** C****** M***** către autoritatea judiciară din Marea Britanie. Administraţia locului de deţinere – Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Dâmboviţa va primi şi reţine persoana solicitată M**** C****** M*****, începând cu data de 13 octombrie 2017, înaintând instanţei dovada de executare a măsurii arestării, iar în termenul prev. de art. 111 din Legea nr. 302/2004 republicată, va proceda la predarea acesteia către autorităţile judiciare din Marea Britanie. Prezenta hotărâre se notifică persoanei solicitate, autorităţii judiciare emitente, Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul General al Poliţiei Române Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul SIRENE, Arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, Ministerului Justiţiei – Direcţia Drept Internaţional şi Tratate – Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în Materie Penală şi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. Dispune plata sumei de 420 lei reprezentând onorariu pentru avocatul desemnat din oficiu persoanei solicitate (avocat Roşu Dima Cristina) din cadrul Baroului Prahova, din fondul Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Prahova. Definitivă şi executorie conform art. 108 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ultima dată prin Legea nr. 318/2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2017.
Hotarare 139/2017 din 13.10.2017