A******** P*** C* S*******
PetentAdmite cererea formulată de către petenta ASOCIAŢIA PAŞI CU SPERANŢĂ, cu sediul în oraş Ştefăneşti, sat Valea Mare Podgoria, str.Salcâmilor, nr.227, judeţ Argeş. Dispune înscrierea petentei în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la Grefa Judecătoriei Piteşti. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare pentru petentă şi pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.05.2017.
Incheiere finala dezinvestire din 18.05.2017Pune în vedere petentei, prin citaţie, să refacă statutul şi actul constitutiv, în sensul de a se acorda încheierea de atestare ulterior datei de 20.04.2017, întrucât există neconcordanţă între data când instanţa a pus în vedere petentei să refacă statutul şi actul constitutiv în sensul de a se mentiona scopul asociatiei identic in continutul acestora şi data întrunirii membrilor fondatori, respectiv data de 04.04.2017. Amână judecarea cauzei la data de 18.05.2017 – C4-4 Asociaţii şi Fundaţii, Sala nr.3, ora 8,00. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Mai 2017.
Incheiere de sedinta din 04.05.2017Acordă termen la data de 04.05.2017 – C4-4 Asociaţii şi Fundaţii, Sala nr.3, ora 8,00, pentru când pune în vedere petentei, prin citaţie, să refacă statutul şi actul constitutiv în sensul de a se mentiona scopul asociatiei identic in continutul acestora, urmand a fi depuse in cate 5 exemplare fiecare. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.04.2017.
Incheiere de sedinta din 20.04.2017