A******** A****************
InculpatDosar nr 7001/866/2017/a1 DISPUNE: În baza art. 342 C.proc.pen. rap. la art. 35 C.proc.pen., constată competenţa materială, teritorială şi funcţională a Judecătoriei Paşcani în soluţionarea prezentei cauze. În baza art. 346 alin. 1 Cod proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani nr. 183/P/2017 privind pe inculpatul Atănăsoae Alexandru Mugurel, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, prev. de art. 336 alin.1 C.penal,, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Atănăsoae Alexandru Mugurel, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, prev. de art. 336 alin.1 C.penal, Copii de pe prezenta încheiere se vor comunica de îndată inculpatului şi procurorului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 22 noiembrie 2017. JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,
Incheierefinalacamerapreliminara139/2017 din 22.11.2017