G****** I****
InculpatConstată că inculpatului G****** I**** îi sunt aplicabile în cauză prevederile art. 44 alin. 1 Cod penal. În baza art. 337 Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal; Condamnă inculpatul G****** I**** la 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. În baza art. 96 alin. 4 Cod penal; Revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 10 luni închisoare, aplicată inculpatului G****** I**** prin sentinţa penală nr. 155/S102 din 23.03.2016, pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosar nr. 11749/288/2015, şi dispune executarea acestei pedepse de 10 luni închisoare. În baza art. 96 alin. 5 Cod penal rap. la art. 44 alin. 2 Cod penal coroborat cu art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal; Contopeşte pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, la care inculpatul a fost condamnat mai sus pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa prin prezenta hotărâre, cu pedeapsa de 10 luni închisoare, aplicată inculpatului G****** I**** prin sentinţa penală nr. 155/S102 din 23.03.2016 a Judecătoriei Rm. Vâlcea, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 4 luni închisoare, la care adaugă un spor de 3 luni şi 10 zile închisoare şi dispune ca, în final, inculpatul G****** I**** să execute pedeapsa rezultantă de 1 an, 7 luni şi 10 zile închisoare, în regim de detenţie. Aplică inculpatului G****** I**** dispoziţiile art. 60 Cod penal. În baza art. 274 alin. 1 Cod pr. pen. ; Obligă inculpatul G****** I**** la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 400 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iunie 2018.
Hotarare 293/2018 din 27.06.2018Amână pronunţarea la data de 27 iunie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.06.2018Amână pronunţarea la data de 13 iunie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.05.2018Amână judecarea cauzei pentru a depune la dosar înscrisuri în circumstanţiere personală.
Incheiere de sedinta din 18.04.2018Amână judecarea cauzei pentru a se emite mandat de aducere pe numele martorei.
Incheiere de sedinta din 28.03.2018Amână judecarea cauzei în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 28.02.2018Amână judecarea cauzei în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 17.01.2018Amână judecarea cauzei în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 22.11.2017Amână judecarea cauzei pentru ca inculpatul să-şi precizeze poziţia procesuală.
Incheiere de sedinta din 25.10.2017