A**** N******
CondamnatÎn baza art. 587 alin. 2 Cod de procedură penală: Respinge cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul A**** N******, fiul lui Stelian şi Georgeta, născut la data de 19.10.1980, aflat în Penitenciarul Găeşti, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 59 Cod penal anterior. Menţine termenul de reiterare a cererii, acela de 6 luni, termen propus de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate. Condamnatul va putea reitera cererea de liberare condiţionată la data de 23.04.2018. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală: Obligă petentul la 30 de lei cheltuieli judiciare statului. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedură penală: Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, Stoica Andreea, în cuantum de 130 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB nr. 7172/2017, va fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 587 alin. 3 Cod de procedură penală: Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30.10.2017.
Hotarare 2826/2017 din 30.10.2017