O***** I* F*****
Contestator CondamnatÎn baza art. 425 1 alin.7 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite contestaţia formulată de condamnatul ONISEI FLORIN, în prezent aflat în Penitenciarul Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 117/18.01.2017 pronunţată de Judecătoria Ploieşti. Desfiinţează sentinţa şi rejudecând cauza în fond, admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate din cadrul Penitenciarului Ploieşti privind pe condamnatul ONISEI FLORIN, în prezent aflat în Penitenciarul Ploieşti, aflat în executarea pedepsei de 11 ani,6 luni şi 1 zi închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 252/2011 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală. Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 C.penal-1969 şi în aplicarea art.5 Cp.-ca lege mai favorabilă, dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului ONISEI FLORIN, în prezent aflat în Penitenciarul Ploieşti de sub puterea M.E.P.I nr . 282/2012 emis de Curtea de Apel Bucureşti Secţia I Penală, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Atrage atenţia asupra disp. art. 61 Cod penal-1969, privind revocarea restului de pedeapsă rămas neexecutat. În baza art. 274 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare efectuate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 aprilie 2017 .
Hotarare 167/2017 din 12.04.2017AMANA PRONUNTAREA CAUZEI LA DATA DE 12 APRILIE 2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.04.2017preschimba termenul la data de 11 aprilie 2017
Rezolutie din 16.03.2017