R** T****** P*** S********* S**** A* O***** N******** R***** D** T********
Intimat reclamantO**** N******** R***** D** T********
Apelant pârâtAdmite apelul declarat de pârâta Opera Na?ională Română din Timi?oara, împotriva Sentinţei civile nr. 1364/2017, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 7146/30/2017, în contradictoriu cu reclamantul Rus Tiberiu prin reprezentant Sindicatul Scena al Operei Na?ionale Romane din Timi?oara Schimbă în parte sentinţa apelată şi obligă pârâta la calcularea drepturilor salariale cuvenite membrului de sindicat, având în vedere nivelul maxim al salariului de bază cuvenit pentru aceeaşi funcţie, grad, grada?ie, vechime în muncă şi în specialitate, acelea?i condiţii de studii, rezultat potrivit OUG nr. 10/2008 şi ale Legii nr. 353/2007, pentru perioada 9 aprilie 2015-28 februarie 2017. Obligă pârâta să plătească membrului de sindicat diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv încasate,pentru perioada 9 aprilie 2015-28 februarie 2017,sume ce vor fi actualizate cu rata inflaţiei, precum şi dobânda legală, calculate de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. Respinge cererea având ca obiect pretenţiile aferente perioadei 16 februarie 2014-8 aprilie 2015. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate.
Hotarare 185/2018 din 27.02.2018Amână pronunţarea la data de 27 februarie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.02.2018