P**** C*****
Parte vătămatăT**** V*******
InculpatÎn temeiul art. 233 –art. 234 alin. 1 lit. d Cod Penal cu aplic. art. 41 şi 43 alin.5 Cod penal şi art.396 alin.10 Cod proc.pen., condamnă pe inculpatul T**** V******* la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată (faptă din 31.12.2016). În temeiul art.67 alin.2 Cod pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, prev. de art.66 lit.a, b, şi k Cod pen., pe o durată de 2 ani, în condiţiile art.68 Cod pen. În temeiul art.65 alin.1 Cod pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor anterior indicate, în condiţiile art.65 alin.3 Cod penal. În temeiul art.60 Cod penal, executarea pedepsei se va face în regim de detenţie. În temeiul art.399 rap. la art.208 alin.4 Cod proc.penală, menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu. În temeiul art.404 alin.4 lit.a Cod proc.pen. rap la art.72 alin.1 Cod penal, deduce perioada arestului la domiciliu, de la data de 09.02.2017 la 07.03.2017 şi de la 08.05.2017 la zi. În temeiul art.398 raportat la art.274 alin.1 Cod proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza 272 Cod proc.pen, dispune virarea sumei de 520 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul Tulcea, pentru av.Sârbu Ioana. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11.05.2017.
Hotarare 680/2017 din 11.05.2017Amână pronunţarea asupra măsurii preventive, la data de 04.05.2017. Amână pronunţarea asupra fondului cauzei, la data de 11.05.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.05.2017Pentru lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 19.04.2017