M**** L****
Petent CondamnatDosar penal nr.7175/118/2017 Tribunalul Constanţa 4.07.2018 Încheiere În baza art.278 C.p.p.: Din oficiu, dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta, în dispozitivul şi în considerentele s.p. nr. 176/13.04.2018 a Tribunalului Constanţa, în sensul că, în loc de „3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a doua, b, c pe timp de 4 ani după executarea pedepsei principale, stabilite pentru infr. prev. de art.9 alin.1 lit.f din Lg. nr.241/2005”, se va menţiona, în mod corect „3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a doua, b, c pe timp de 4 ani după executarea pedepsei principale, stabilite pentru infr. prev. de art.9 alin.1 lit.f din Lg. nr.241/2005”. Despre îndreptarea dispusă se va face menţiune la sfârşitul actului corectat. Cu drept de contestaţie odată cu fondul cauzei. Judecător
Incheiere indreptare eroare materiala din 04.07.2018S.P. nr.176 : În baza art.585 alin.1 lit.a C.p.p.: Admite cererea formulată de către condamnatul M**** L****. Descontopeşte pedepsa închisorii de 5 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a doua, b, c ( dreptul de a desfăşura o activitate de natura celei de care s-a folosit pentru comiterea faptei, respectiv asociat şi administrator al unei societăţi comerciale ) pe timp de 4 ani după executarea pedepsei principale aplicate condamnatului prin s.p. nr.378/14.10.2013 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin d.p. nr.26/P/29.01.2014 a Curţii de Apel Constanţa în componentele acestora pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: - 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a doua, b, c pe timp de 4 ani după executarea pedeepsei principale, stabilite pt infr. prev. de art.9 alin.1 lit.b rap. la alin.3 din Lg. nr.241/2005; - 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a doua, b, c pe timp de 4 ani după executarea pedepsei principale, stabilite pentru infr. prev. de art.9 alin.1 lit.f din Lg. nr.241/2005; - 1 an închisoare, stabilită pentru infr. prev. de art.290 C.p. din 1969 ; - 1 an închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare stabilite pentru infr. Prev. de art.85 alin.1, art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, prin s.p. nr.109/P/11.03.2010 a Judecătoriei Mangalia. Descontopeşte pedepsa închisorii de 8 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a doua, b, c C.p. din 1969, pe timp de 3 ani după executarea pedepsei principale, aplicate condamnatului prin d.p. nr.917/P/6.10.2017 a Curţii de Apel Constanţa care a modificat s.p. nr.157/19.14.20137 a Tribunalului Constanţa în componentele acesteia pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: - 8 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a doua, b, c ( dreptul de a deţine şi administra o societate ) pe timp de 43 ani după executarea pedeepsei principale, stabilite pt infr. prev. de art.9 alin.1 lit.b rap. la alin.3 din Lg. nr.241/2005; - 3 luni închisoare, stabilită pentru infr. prev. de art.290 C.p. din 1969. În baza art.34, art.35, art.36 alin.2 C.p. din 1969: Contopeşte pedepsele cu închisoarea stabilite prin hotărârile mai sus menţionate ( s.p. nr.378/14.10.2013 a Tribunalului Constanţa, s.p. nr.109/P/11.03.2010 a Judecătoriei Mangalia şi d.p. nr.917/P/6.10.2017 a Curţii de Apel Constanţa ), aplică condamnatului pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, pe care o sporeşte la 9 ani închisoare. Condamnatul M**** L**** va executa pedeapsa închisorii de 9 ani, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a doua, b, c ( dreptul de a deţine şi administra o societate ) C.p. din 1969, pe timp de 4 ani după executarea pedepsei principale, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a doua, b, c ( dreptul de a deţine şi administra o societate ) C.p. din 1969 pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art.36 alin.3 C.p.: Deduce din pedeapsa închisorii ce urmează a fi executată de către condamnat perioada executată de la 4.02.2014 până la 18.08.2017 conform mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.870/2013 din 1.02.2014 emis de către Tribunalul Constanţa şi de la 6.10.2017 la zi, conform mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.366/6.10.2017 emis de către Tribunalul Constanţa. Desfiinţează mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. nr.366/6.10.2017 şi nr.378/2013 din 1.02.2014 emise de către Tribunalul Constanţa şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii în conformitate cu prezenta sentinţă. În baza art.275 alin.3 C.p.p.: Cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13.04.2018.
Hotarare 176/2018 din 13.04.2018A.P. la data de 13.04.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.03.2018A.P. la data de 30.03.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.03.2018A.P. la data de 16.03.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.03.2018A.P. la data de 09.03.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.03.2018A.P. la data de 02.03.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.02.2018A.P. la data de 15.02.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.02.2018A.P. la data de 02.02.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.01.2018Amână pronunţarea la data de 19.01.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.01.2018A.P. la data de 04.01.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.12.2017STABILEŞTE TERMEN PENTRU DELIBERARE ŞI PRONUNŢARE LA DATA DE 21.12.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.12.2017TERMEN: 19.12.2017, pentru administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 21.11.2017