P**** Z******
InculpatL****** C******
InculpatI*** H**** E**** M****
Parte civilăL****** E***
Parte responsabilă civilmenteL****** M**** M********
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 120 C. pen., aplică inculpatului minor L****** C******, cu datele personale de la dosar, măsura educativă a asistării zilnice, pe o durată de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. (3) Cod penal. Constată că infracţiunea de furt calificat, pev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. (3) Cod penal, care formează obiectul prezentului dosar, a fost săvârşită în concurs cu infracţiunea de tentativă la omor, prev. de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 alin. (1) Cod penal, pentru care inculpatul L****** C******, prin Sentinţa penală nr. 27/07.03.2017, pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul nr. 2603/102/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 219/A/02.05.2017, a fost condamnat definitiv la o pedeapsă, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (2) lit. a) din Codul penal, inculpatul L****** C****** va executa numai pedeapsa. În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.pr.pen., condamnă pe inculpatul P**** Z******, cu datele personale de la dosar, la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, pev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. d) Cod penal . În temeiul art. 67 alin. (1) Cod penal rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, aplică inculpatului pe o perioadă de 2 ani pedepsele complementare: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se vor executa de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea aplicată în prezenta cauză. În temeiul art. 65 alin. (1) Cod penal rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, aplică inculpatului pedepsele accesorii: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mureş, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d)să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) Cod penal, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să urmeze un curs de calificare profesională. În baza art. 93 alin (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile, la Primăria Municipiului Sighişoara sau la Poliţia Municipiului Sighişoara. În temeiul art. 96 alin. (1) Cod penal, atrage atenţia inculpatului că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. În temeiul art. 96 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatului că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea termenului, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. În temeiul art. 397, art. 25 alin. (1) şi 19 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 1357 şi urm. din Codul civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă I*** H**** E**** M**** şi obligă inculpaţii, în solidar cu persoanele responsabile civilmente, L****** E*** şi L****** M**** M******** (părinţii inculpatului L****** C******), la plata sumei de 3.500 lei către partea civilă. În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă inculpatul P**** Z****** la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (100 lei în cursul urmăririi penale şi 150 lei în cursul judecăţii). În baza art. 274 alin. (3) Cod procedură penală, obligă inculpatul L****** C******, în solidar cu persoanele responsabile civilmente, L****** E*** şi L****** M**** M********, la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (100 lei în cursul urmăririi penale şi 50 lei în cursul judecăţii). Conform art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, cheltuielile privind avocaţii din oficiu rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.03.2018.
Hotarare 87/2018 din 29.03.2018Amână pronun?area la data de 29 martie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.03.2018acordă termen la data de 14.03.2018 pentru lipsa de apărare a inculpatului P**** Z****** şi pentru ca inculpatul P**** Z****** să prezinte act de identitate provizoriu pentru a putea fi identificat.
Incheiere de sedinta din 13.02.2018acordă termen la 13.02.2018 pentru lipsa inculpatului P**** Z****** şi faţă de lipsa de apărare a acestuia.
Incheiere de sedinta din 17.01.2018În temeiul art. 353 alin. (10) C.p.p, preschimbă termenul la data de 06.12.2017.
acordă termen la 17.01.2018, pentru ca inculpatul P**** Z****** să-şi facă act de identitate provizoriu şi pentru lipsa referatului de evaluare ce urmează a fi întocmit de către Serviciul de Probaţiune Alba.
Incheiere de sedinta din 06.12.2017acordă termen la 12 decembrie 2017 pentru audierea martorului Ciurar Marcel, pentru ob?inerea fişelor de cazier ale inculpaţilor şi pentru efectuarea unui referat de evaluare de către serviciul de probaţiune cu privire la inculpatul minor L****** C******.
Incheiere de sedinta din 01.11.2017acordă termen la 01.11.2017 pentru lipsa inculpatului L****** C****** din motive medicale şi pentru ca partea responsabilă civilmente să angajeze apărător.
Incheiere de sedinta din 20.09.2017