Dosar 7180/62/2012/a4 din 30.01.2017

procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată apel împotriva sc 76/sind/30.01.2017


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7180/62/2012/a4
Data dosar:
30.01.2017
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată apel împotriva sc 76/sind/30.01.2017
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.01.2017 la ora 08:30

    Complet: CI6 (sala T4)
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Admite excepţia inadmisibilităţii cererii în constatare, invocată de lichidatorul judiciar EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL, şi în consecinţă: Respinge ca inadmisibilă cererea în constatare, formulată de petentul Pleşoiu Dumitru, în contradictoriu cu intimaţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov şi Primăria Oraşului Predeal. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.01.2017.

    din 30.01.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD