A***** C****** M***** C* D*** P**** A***
ReclamantM********* P****** - P*** P*****
PârâtC******** L**** P******
PârâtT********* T******
IntervenientRespinge cererea de suspendare. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 18.12.2017, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal
Hotarare 2035/2017 din 18.12.2017Amână pronunţarea la data de 18 decembrie 2017. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11 decembrie 2017, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.12.2017Încuviinţează în principiu cererea de intervenţie principală, în interes propriu, formulată de către intervenienta T********* T******. Admite cererea de amânare a cauzei formulată de reclamantă, prin apărător, pentru a avea posibilitatea de a studia conţinutul întâmpinării la cererea completatoare, depusă de către părţi, care i-a fost comunicată la acest termen de judecată, în vederea formulării apărărilor/susţinerilor corespunzătoare. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 11 decembrie 2017, Sala 2, pentru când părţile au termenul de judecată în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art. 229 C.pr.civ. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 noiembrie 2017, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 13.11.2017Admite de cererea de amânare a cauzei formulată de reclamantă, prin apărător, pentru a avea posibilitatea de a studia conţinutul întâmpinării şi cererii de intervenţie care i-au fost comunicate la acest termen de judecată, în vederea formulării apărărilor/susţinerilor corespunzătoare. Admite cererea de amânare a cauzei formulată de pârâţi, prin apărător, pentru a avea posibilitatea de a studia conţinutul cererii completatoare depusă de reclamantă şi cererii de intervenţie, care i-au fost comunicate la acest termen de judecată, în vederea formulării apărărilor/susţinerilor corespunzătoare. Prorogă, la termenul următor discuţiile privind admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie depusă de către solicitanta T********* T******, care urmează a fi conceptată şi citată, Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 13 noiembrie 2017, Sala 2, pentru când se citează părţile care nu au termenul de judecată în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art. 229 din noul Cod de procedură civilă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 octombrie 2017, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 23.10.2017