B** C***** M**** V******* S*****
PetentG****** R******* S**
CreditorC**** M*****
DebitorAdmite cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC CHIZEC MARIA VICTORIA SILVIA şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită în Dosarul execuţional nr. 560/2017 al BIROULUI EXECUTORULUI JUDECĂTORESC CHIZEC MARIA VICTORIA SILVIA, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea GETBACK RECOVERY, in contradictoriu cu debitorul CĂLIN MARIUS, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 746/21.03.2017 pronunţată de Judecătoria Oradea în Dosar nr. 1652/271/2017. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu, respectiv pentru recuperarea sumei de 381,92 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate; penalităţi de întârziere convenţionale în cuantum de 13,05 lei; dobânda legală calculată asupra debitului principal, ce urmează a se socoti de la data de 27.04.2016 şi până la data plăţii efective; suma de 1503,42 lei reprezentând despăgubiri pentru încetarea contractului; suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată, precum şi a cheltuielilor de executare silită. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică, azi, 10.05.2017.
Incheiere de executare silita 2253/2017 din 10.05.2017