C****** D**** B******* P*** S********* S**** A* O***** N******** R***** D** T********
Intimat reclamantO**** N******** R***** D** T********
Apelant pârâtAdmite apelul formulat de către pârâta Opera Naţională Română Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 1425/13.10.2017 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 7208/30/2017, în contradictoriu cu reclamantul Sindicatul Scena al Operei Naţionale Române din Timişoara, în reprezentarea membrei de sindicat Chirila Diana Brânduşa. Schimbă în parte sentinţa civilă menţionată mai sus şi obligă pârâta la calcularea drepturilor salariale cuvenite membrului de sindicat, având în vedere nivelul maxim al salariului de bază cuvenit pentru aceeaşi funcţie, grad, grada?ie, vechime în muncă şi în specialitate, acelea?i condiţii de studii, rezultat potrivit OUG nr. 10/2008 şi ale Legii nr. 353/2007, pentru perioada 9 aprilie 2015 –28 februarie 2017. Obligă pârâta să plătească membrului de sindicat diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv încasate, actualizată cu rata inflaţiei, precum şi dobânda legală, calculate de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. Respinge petitul având ca obiect pretenţiile reclamantului aferente perioadei 16 februarie 2014-8 aprilie 2015. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate. Definitivă.
Hotarare 257/2018 din 06.03.2018Având nevoie de mai mult timp pentru a delibera în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 396 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la 6.03.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.02.2018Amână cauza la data de 27.02.2018, pentru când pârâta apelantă va prezenta relaţii cu privire la modul de calcul al salariului privind anul 2009, în sensul de a preciza dacă salariul de bază al reclamantului a fost calculat prin raportare la dispoziţiile Legii nr.353/2007, precum şi de a preciza dacă salariul astfel stabilit pentru luna decembrie 2009 a fost avut în vedere la calculul drepturilor salariale şi pentru viitor.
Incheiere de sedinta din 30.01.2018