B****** M****
InculpatS**** G******** A******
Parte vătămatăA***** C*******
Parte vătămată1. Condamnă pe inculpatul B****** M****, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelaciune prevăzută de art. 244, alin. 1 şi 2 C. pen. cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. pen. (fapta comisa la data de 29.07.2015, persoana vatamata Sandu Georgiana-Alexandra). În baza art. 67, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani de la data ramânerii definitiva a prezentei, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a, b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. 2. Condamnă pe inculpatul B****** M**** la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelaciune prevăzută de art. 244, alin. 1 şi 2 C. pen. cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. pen. (fapta comisa la data de 11.08.2015, persoana vatamata A***** C*******). În baza art. 67, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani de la data ramânerii definitiva a prezentei, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a, b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. În temeiul art. 38, alin. 1 C. pen. constată că infracţiunile deduse judecaţii în prezenta cauza şi pentru care s-a dispus condamnarea, au fost comise de către inculpatul B****** M**** în condiţiile concursului real de infracţiuni, iar în baza art. 39, alin. 1, lit. b C. pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 6 luni închisoare reprezentând o treime din cuantumul pedepsei mai mici, în final inculpatul având de executat pedeapsa rezultanta de 2 ani închisoare. În baza art. 45, alin. 3, lit. a C. pen. aplică inculpatului pedeapsă complementară cea mai grea, respectiv interzicerea pe o durată de 2 ani de la data ramânerii definitiva a prezentei, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) În baza art. 45, alin. 5 C. pen. aplică inculpatului pedeapsă accesorie cea mai grea, respectiv interzicerea cu titlu de pedeapsă accesorie a drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a şi b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. În temeiul art. 91 C. Pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 2 ani închisoare aplicata în prezenta cauza. În baza art. 92, alin. 1 şi 2 C. pen. stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul B****** M**** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b C. pen. obligă pe inculpatul B****** M**** să frecventeze un program de reintegrare sociala derulat de catre Serviciul de Probaţiune Iaşi sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93, alin. 3 C. pen, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului B****** M**** să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile în cadrul primăriei din localitatea unde locuieşte, respectiv în cadrul Primariei Comunei Erbiceni, ori în cadrul Primăriei Municipiului Iaşi, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Conform art. 94, alin. 3 C. pen., Serviciul de Probaţiune Iaşi va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute de art. 93, alin. 2, lit. b şi alin. 3 C. pen. Potrivit art. 404, alin. 2 C. proc. Pen. şi art. 91, alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului B****** M**** asupra dispoziţiilor art. 96, alin. 1, 2 şi 4 C. pen., în sensul că: a) dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei; b) dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; c) dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, condiţii în care pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. În baza art. 362 C. proc. pen. cu referire la art. 208, alin. 2 C. proc. pen., art. 2151 C. proc. pen. şi art. 242, alin. 1 C. proc. pen. revocă măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul B****** M**** prin ordonan?a procurorului din cadrul Parchetului de pe lânga Judecatoria Bacau din data de 23.03.2017. Constata ca inculpatul B****** M**** a fost reţinut pentru 24 de ore, de la data de 22.03.2017, ora 16.00 pâna la data de 23.03.2017, ora 16.00. În temeiul art. 397, alin. 1 raportat la art. 25 C. proc. Pen. cu referire la art. 1349, art. 1357, art. 1382 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de persoana vătămată constituită parte civilă Sandu Georgiana-Adriana şi obliga pe inculpatul B****** M**** la plata către aceasta a echivalentului în lei de la data plaţii a sumei de 4.600 euro cu titlu de daune materiale. Ia act ca la data de 25.04.2017 s-a dispus restituirea catre persoana vatamata Sandu Georgiana-Adriana, a sumei de 2.000 lei conform procesului verbal de la f. 70 d.u.p. În temeiul art. 397, alin. 1 raportat la art. 25 C. proc. Pen. cu referire la art. 1349, art. 1357, art. 1382 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de persoana vătămată constituită parte civilă A***** C******* şi obliga pe inculpatul B****** M**** la plata către aceasta a echivalentului în lei de la data plaţii a sumei de 1.112 euro cu titlu de daune materiale, actualizata cu dobânda legala de la data producerii prejudiciului, 11.08.2015 şi pâna la data plaţii efective. Ia act ca la data de 28.04.2017 s-a dispus restituirea catre persoana vatamata A***** C*******, prin aparator ales, a sumei de 2.000 lei conform procesului verbal de la f. 119 d.u.p. şi ca inculpatul B****** M**** a achitat la data de 30.10.2017 persoanei vatamate constituita parte civila A***** C******* suma de 4.000 lei. Respinge restul pretenţiilor civile solicitate de persoanele vatamate constituite parţi civile Sandu Georgiana-Adriana şi A***** C******* având ca obiect obligarea inculpatului la plata daunelor morale, ca neîntemeiate. Ia act ca inculpatul B****** M**** a fost asistat în prezenta cauza de aparator ales. Conform art. 272 alin. 1 şi art. 274, alin. 1 C. proc. Pen. obligă pe inculpatul B****** M**** la plata sumei de 1.800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale şi 800 lei în cursul judecăţii. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.04.2018.
Hotarare 770/2018 din 04.04.2018Amână pronun?area la data de 04 04 2018
Incheiere de sedinta din 20.03.2018Admite cererea formulată de apărătorul părţii civile. Termen 20 03 2018.
Incheiere de sedinta din 06.03.2018Termen 06 03 2018 pentru a da posibilitatea apărătorului inculpatului de a şi pregăti apărarea
Incheiere de sedinta din 23.01.2018Termen 23 01 2018 pentru a da posibilitatea părţilor de a se împăca
Incheiere de sedinta din 28.11.2017Amână judecarea cauzei la data de 28.11.2017, ora 09:00, sala 17, completul C2, în vederea împăcării părţilor.
Incheiere de sedinta din 17.10.2017