D**** P****
InculpatD**** S****** - I**** p*** r*********** l**** C** M*****
Parte vătămatăD**** S******** A********* r*********** l**** C** M*****
Parte vătămatăD**** A***** M******** r*********** l**** C** M*****
Parte vătămatăConstată că Judecătoria Bacău este competentă să judece prezenta cauză. Constată că Judecătoria Bacău a fost legal sesizată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău nr. 9093/P/2016 din 04.04.2017, prin care a fost trimis în judecată inculpatul D**** P****, cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abandon de familie prev. de art. 378 alin. 1 lit. c din C.pen. Respinge ca nefondată cererea inculpatului de a se constata nelegala sesizare a instanţei şi de a se restitui cauza la parchet. Constată legalitatea şi loialitatea probelor administrate în cursul urmării penale şi legalitatea efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.07.2017. În temeiul art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată: Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 344 alin. 2 din Legea nr. 135/2010 rap. la art. 16 alin. 1 şi art. 21 din Constituţia României, art. 345 alin. 1 din Legea nr. 135/2010 rap. la art. 127 din Constituţia României, art. 345 alin. 3 din Legea nr. 135/2010 rap. la art. 21 din Constituţia României, art. 346 alin. 1 din Legea nr. 135/2010 rap. la art. 21 şi art. 127 din Constituţia României, art. 346 alin. 4/1 din Legea nr. 135/2010 rap. la art. 21 şi art. 127 din Constituţia României, şi art. 347 alin. 3 din Legea nr. 135/2010 rap. la art. 21, art. 24 şi art. 127 din Constituţia României, excepţie ridicată de inculpatul D**** P****, aflat pe rolul Judecătoriei Bacău, în care apar ca persoane vătămate numiţii Dâscă Sabrina-Ioana, Dâscă Sebastian Andrei şi Dâscă Alesia Maria prin reprezentant legal - Cot Monica. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.07.2017.
Incheierefinalacamerapreliminara2415/2017 din 21.07.2017Amana pronun?area la 21.07.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.07.2017