P**** A** I***
ContestatorRespinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul P**** A** I***, în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi, cu privire la pedeapsa ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 42/01.02.2017 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 2419/86/2016, modificată prin Decizia nr. 660/19.06.2017 a Curţii de Apel Suceava. Obligă contestatorul P**** A** I*** să plătească statului suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în prezenta contestaţie. Suma de 130 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu pentru contestatorul P**** A** I***, rămâne în sarcina statului şi se va vira din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.12.2017.
Hotarare 316/2017 din 06.12.2017Amână pronunţarea pentru data de 06 decembrie 2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.11.2017