S* T****** S*
ReclamantS* T****** S*** P*** L********* J******* M** S*** I***
ReclamantS* T****** S* P*** L********* J******* M** I********* S***
ReclamantS*** B******** S****** S**
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamantul S* T****** S* PRIN LICHIDATOR JUDICIAR MRL SPRL IAŞI şi PRIN LICHIDATOR JUDICIAR MGA INSOLVENCY SPRL în contradictoriu cu pârâtul S*** B******** S****** S**. Cu drept de apel care se depune la Tribunalul Suceava în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4.04.2018.
Hotarare 89/2018 din 04.04.2018Amână pronunţarea pentru data de 4.04.2018 Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.03.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2018Încuviinţează proba cu înscrisurile, deja existente la dosar şi cele ce urmează a fi depuse, pentru ambele părţi. Prorogă încuviinţarea probei cu expertiza contabilă solicitată de către reclamantă la următorul termen de judecată. Pune în vedere pârâtei să depună la dosar dovada creanţelor pentru care a intervenit, anterior, compensaţia pentru a se stabili dacă acestea privesc prezenta cauză. Pune în vedere pârâtei, prin reprezentantul său convenţional, să depună la dosar un tabel centralizator din care să rezulte facturile emise a căror contravaloare alcătuieşte suma de 19 milioane, creanţă admisă la masa credală a debitoarei, conform sentinţei nr. 246 din 3 noiembrie 2015 a Tribunalului Suceava. Amână judecarea cauzei la data de 23 martie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, prin reprezentanţii convenţionali. Pronunţată în şedinţa publică din 9 februarie 2018.
Incheiere de sedinta din 09.02.2018