O**** F************
CondamnatÎn baza art. 587 alin. 1 Cod procedură penală admite propunerea comisie din cadrul Penitenciarului-Târgu Ocna privind pe condamnatul OLARU-FLORIN-ADRIAN deţinut în Penitenciarul-Spital Târgu Ocna în executarea pedepsei de 4 ( patru) ani, 11 ( unsprezece) luni şi 10 ( zece) zile ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3065/2015 a Judecătoriei Iaşi. Dispune liberarea condiţionată a persoanei condamnate de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr3046/2016 emis de Judecătoria Iaşi. Atenţionează condamnatul asupra prevederilor art. 61 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal referitoare la consecinţele săvârşirii unei noi infracţiuni până la data de 30.07.2019. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.12.2017.
Hotarare 998/2017 din 04.12.2017