S* P***** I**** S**
DebitorE******** C********* S*** -********** A* D********* S* P***** I**** S**
LichidatorAdmite cererea administratorului judiciar Aprobă concluziile raportului administratorului judiciar. În temeiul art. 107 lit. C din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă; Dispune începerea procedurii generale a falimentului debitorului În temeiul art.107 alin 2 lit. b din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Desemnează lichidator judiciar provizoriu pe administratorul judiciar numit iniţial, cu un onorariu de 2.000 lei lunar, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.63 din lege. În temeiul art.107 alin.2 lit. a din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Fixează termenul maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii la 18.03.2017 Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă, Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor creanţelor născute în cursul procedurii la 21.04.2017. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, şi publicarea în BPI a tabelului suplimentar al creanţelor la 19.05.2017. Fixează termenul limită pentru depunerea la tribunal a contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 31.05.2017 Fixează termenul pentru solu?ionare contesta?iilor la crean?ele născute în cursul procedurii ?i pentru întocmirea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 16.06.2017 În temeiul art.113 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Fixează termen la 08.06.2017. ora 8.30. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.03.2017
Incheiere finala dezinvestire din 08.03.2017