Dosar 7239/324/2017 din 20.12.2017

furtul (art.228 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7239/324/2017
Data dosar:
20.12.2017
Instanta:
Judecătoria Tecuci
Departament:
Mixt
Obiect:
furtul (art.228 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.11.2018 la ora 9:00

    Complet: C8P - BN
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În baza art.228 al.1 Cp, cu aplicarea art.41 al.1 Cp şi art.43 al.5 Cp, condamnă pe inculpatul Chiscop Dumitru-Dănuţ la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Constată că infracţiunea care face obiectul cauzei de faţă se află în concurs cu infracţiunea de furt prev.de art.228 al.1 Cp, pentru care inculpatul a fost sancţionat cu pedeapsa de 10 luni închisoare,aplicată prin sentinţa penală 393/03.04.2018 a Judecătoriei Tecuci, definitivă prin dec.pen.nr.1030/16.10.2018 a Curţii de Apel Galaţi. Conform disp. art. 38 al. 1 C.p. şi art. 39 al. 1 lit. b C.p. dispune contopirea pedepselor de mai sus urmând ca inculpatul Chiscop Dumitru-Dănuţ ( ...) să executate pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 luni închisoare sporită la 1 an şi 1(una) lună închisoare în stare de detenţie. Conform art.72 CP deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata executată începând cu data de 20.10.2018 la zi. Dispune anularea mandatului de executare nr.444/17.10.2018 emis în baza sentinţei penale 393/03.04.2018 a Judecătoriei Tecuci şi emiterea unui nou mandat în baza prezentei sentinţe. Ia act că persoana vătămată D****** G******* ... nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 274 alin. 1 CPP, obligă inculpatul să plătească statului suma de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului din oficiu , în cuantum de 260 lei (del.nr.623/2018), va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Biroul de Avocaţi Tecuci. Cheltuielile privind onorariul apărătorului desemnat din oficiu rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 29.11.2018.

    Hotarare 1221/2018 din 29.11.2018
  • Sedinta din data de 23.11.2018 la ora 9:00

    Complet: C8P - BN
  • Amână pronunţarea

    Instanţa rămâne în pronunţare. Amână pronun?area la 29 11 2018, având nevoie de mai mult timp pt. deliberare.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2018
  • Sedinta din data de 09.11.2018 la ora 9:00

    Complet: C8P - BN
  • Amână cauza

    Acordă termen la 23 11 2018 pt.a se verifica dacă inculpatul este arestat în altă cauză şi pt.lipsa martorului Sturzu Virgil.

    Incheiere de sedinta din 09.11.2018
  • Sedinta din data de 12.10.2018 la ora 9:00

    Complet: C8P - BN
  • Amână cauza

    Acordă termen la 09 11 2018 pt. lipsa martorului Sturzu V.

    Incheiere de sedinta din 12.10.2018
  • Sedinta din data de 14.09.2018 la ora 8:30

    Complet: C8P - BN
  • Amână cauza

    Termen la 12 10 2018 pt lipsa inculpatului şi pt citarea martorilor din rechizitoriu.

    Incheiere de sedinta din 14.09.2018
  • Sedinta din data de 08.06.2018 la ora 8:30

    Complet: C8P - BN
  • Amână cauza

    Acordă termen la 14.09.2018, pentru când inculpatul se va prezenta cu actul de identitate , in vederea indentificării.

    Incheiere de sedinta din 08.06.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD