U**** C**** F*****
PetentP****** L***** O*****
IntimatRespinge excepţia nulităţii procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, invocată de petent. Admite plângerea contravenţională formulată de petentul ULICI CĂLIN FLORIN în contradictoriu cu intimata P****** L***** O*****, şi,în consecinţă: Dispune anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PLO nr.0031997, înregistrat cu nr.42/05.04.2017, emis de intimată, precum şi sancţiunea amenzii contravenţionale, în cuantum de 1000 lei, aplicată petentului, respectiv măsura dispusă de agentul constatator în temeiul acestui proces-verbal. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 12 octombrie 2017.
Hotarare 6696/2017 din 12.10.2017Amână pronunţarea pentru data de 12.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2017