D***** T****** A********
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. , cu aplicarea art 396 alin. 1 şi 10 C.pr.pen. , stabileşte pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului D***** T****** A********, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis, prev. de art. 335 alin.1 C.p. În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. , cu aplicarea art 396 alin. 1 şi 10 C.pr.pen. , stabileşte pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului D***** T****** A********, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui autovehicul neînregistrat în circulaţie, prev. de art. 334 alin.1 C.p. În baza art. 38, 39 alin 1 lit. c Cod Penal, inculpatul D***** T****** A********, va executa pedeapsa cea mai grea , de 9 luni închisoare, la care se va adăuga un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, urmând astfel a executa o pedeapsă rezultantă de 1 an, închisoare. În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii de 1 an închisoare, pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.11.2017.
Hotarare 136/2017 din 08.11.2017Încuviinţează cererea de amânare a cauzei solicitată de inculpat in vederea depunerii de acte in circumstantiere.
Incheiere de sedinta din 11.10.2017Incuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de inculpat pentru angajare apărător.
Incheiere de sedinta din 13.09.2017