J******** L* N*****
InculpatÎn temeiul art. 263 alin. 1 şi alin. 2 lit. a C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul JOVANOVIC NIKOLA, cetăţean sârb, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi. În temeiul art. 67 alin. 2 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată. În temeiul art. 91 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen., impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta, b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C. pen., impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen., impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 zile, la una dintre următoarele două instituţii: SC Pieţe SA Timişoara sau SC Horticultura SA Timişoara, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 C. proc. pen. şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 94 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 2 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, precum şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, constând în revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În temeiul art. 399 alin. 1 C. proc. pen., rap. la art. 241 alin. 11 lit. a C. proc. pen., constată încetată de drept măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Jovanovic Nikola. În temeiul art. 241 alin. 2 C. proc. pen., dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Jovanovic Nikola, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 40/UP/01.08.2017 emis de Tribunalul Timiş, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a C. proc. pen., rap. la art. 72 alin. 1 C. pen., deduce din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului durata măsurii preventive a reţinerii de 24 ore din data de 01.08.2017, ora. 02.30 şi a arestului preventiv din data de 01.08.2017 la zi. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d C. proc. pen., rap. la art. 112 alin. 1 lit. b C. pen., dispune confiscarea autoturismului marca Renault Trafic cu nr. de înmatriculare KG 114 TZ, folosit de inculpat la comiterea faptei. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d C. proc. pen., respinge ca nefondată cererea de confiscare a sumei de 250 euro promise inculpatului de către cei cinci cetăţeni iranieni şi irakieni. În temeiul art. 197 alin. 1 C. proc. pen., telefonul mobil marca Vonino model JAX S, dual sim, serii IMEI, precum şi cartela telefonică seria , urmează dosarul cauzei ca mijloace materiale de probă. În temeiul art. 275 alin. 2 C. proc. pen., obligă pe inculpatul Jovanovic Nikola la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 273 C. proc. pen., dispune plata sumei de 250 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către interpretul de limbă sârbă Solaja Simonida, conform facturii nr. 196/13.10.2017. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.10.2017.
Hotarare 475/2017 din 13.10.2017