M***** E*****
InculpatÎn baza art.362 c.pr.pen. rap. la art.208 alin.5 Cod proc. penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul M***** E*****, . Menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul M***** E***** până la o nouă verificare dar nu mai mult de 60 de zile. În baza art.215 alin.1 Cod proc. penală, pe durata controlului judiciar,inculpatul M***** E***** are următoarele obligaţii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul Judeţean de Poliţie Prahova, desemnat cu supravegherea acestuia conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori va fi chemat. În baza art.215 alin.2 Cod proc. penală, impune inculpatului ca, pe durata controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; b)să nu se apropie şi să nu comunice cu martorii Cîrstea Răzvan Florin ;Popescu Mihai Ionuţ ; Minea Constantin Florin ; Prică Gheorghe Andrei , direct sau indirect pe nicio cale În baza art.215 alin.3 Cod proc. penală, atrage atenţia inculpatului M***** E***** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Potrivit art.495 alin.5 Cod proc. penală, dispune comunicarea unei copii de pe prezenta încheiere inculpatului M***** E*****, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Prahova şi organelor de frontieră, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare. În baza art.275 alin.3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.01.2017.
din 31.01.2017Amână pronunţarea la data de 31.01.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.01.2017