C******** V***
InculpatS*** S*** & R** S***** T****
Parte responsabilă civilmenteS***** R**** P*** A***
Parte civilăS***** R**** P*** A********* C*************** C***
Parte civilăÎn baza art. 346 alin.1 C. proc. pen. judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Cluj constată: 1. Competenţa materială şi teritorială a Tribunalului Cluj în judecarea pe fond a acestei cauze. 2. Legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1053/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj privind pe inculpatul C. V. , în prezent deţinut în Penitenciarul Bistriţa, prin care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (147 de acte materiale), faptă prev. şi ped. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C. V., urmând a fixa termen de judecată în şedinţa publică cu citarea inculpatului, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 24.11.2017.
Incheierefinalacamerapreliminara105/2017 din 24.11.2017