G******* D*****
PetentI************ D* P****** A* J******** V*****
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul G******* D***** în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** A* J******** V*****, împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PVSX nr. 0013120 din 27.08.2017. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Vaslui. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 04.04.2018.
Hotarare 769/2018 din 04.04.2018Amână pronunţarea la data de 04.04.2018, dată la care soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 21.03.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.03.2018amana pronunţarea cauzei la 21.03.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.03.2018Pentru a fi citat petentul cu menţiunea de a face dovada imposibilităţii de prezentare la acest termn de judecată la care a fost chemat pentru interogatoriu, amână judecarea cauzei la data de 08.03.2018.
Incheiere de sedinta din 08.02.2018Amână judecarea cauzei la data de 08.02.2018 în vederea administrării probelor încuviinţate.
Incheiere de sedinta din 14.12.2017