S******* G*********
InculpatP******* M*********** B****
Parte civilăÎn baza art. 320 alin. (1) C. pen. raportat la art. 396 alin. (1), (2) ?i (10) C. proc. pen., cu referire la art. 374 alin. (4) C. proc. pen., condamnă inculpatul STĂNESCU Gheorghi?ă, la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale. În baza art.65 C.pen., aplică inculpatului Stănescu Gheorghi?ă pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.(1) lit.a) şi lit.b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prevăzute de art.65 alin.(1), (3) C.pen. În baza art.67 alin.(1) C.pen., aplică inculpatului Stănescu Gheorghi?ă pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.(1) lit.a) şi lit.b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.(1) lit.b) C.pen. În baza art.323 C.pen., raportat la art.396 alin.(1), (2) şi (10) C.proc.pen. cu referire la art.374 alin.(4) C.proc. pen.. condamnă inculpatul STĂNESCU Gheorghi?ă la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. În baza art.65 C.pen., aplică inculpatului Stănescu Gheorghi?ă pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.(1) lit.a) şi lit.b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prevăzute de art.65 alin.(1), (3) C.pen. În baza art.67 alin.(1) C.pen., aplică inculpatului Stănescu Gheorghi?ă pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.(1) lit.a) şi lit.b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.(1) lit.b) C.pen. În baza art. 39 lit. b C. pen., condamnă inculpatul Stănescu Gheorghi?ă la pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) luni închisoare, pe care o spore?te cu 1 (o) lună închisoare. Pedeapsă rezultantă: 6 (?ase) luni închisoare. În baza art.65 C.pen., aplică inculpatului Stănescu Gheorghi?ă pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.(1) lit.a) şi lit.b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prevăzute de art.65 alin.(1), (3) C.pen. În baza art.67 alin.(2) C.pen., aplică inculpatului Stănescu Gheorghi?ă pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.(1) lit.a) şi lit.b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.(1) lit.b) C.pen. În baza art.91alin.(1), (4) C.pen. suspendă executarea pedepsei principale de 6 (?ase) luni închisoare, a pedepsei complementare ?i a pedepsei accesorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art.92 alin.(1) C.pen., de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art.93 alin.(1) C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Stănescu Gheorghi?ă trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta;b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.(3) prin raportare la art. 93 alin.(4) C.pen.. inculpatul Stănescu Gheorghi?ă, pe durata termenului de supraveghere, va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii o perioadă de 30 de zile, respectiv activităţi administrative gospodăreşti în folosul U.A.T. Bacău – Direc?ia Spa?ii Verzi sau Direc?ia Baze Sportive , afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art.94 alin.(1) C.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.93 alin.(1) lit.c)-e) se comunică Serviciului de Probaţiune Bacău. În baza art.404 alin.(2) C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului Stănescu Gheorghi?ă asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Atrage atenţia inculpatului Stănescu Gheorghi?ă asupra prevederilor art.91 alin.(4) Cod penal atenţionându-l că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, precum şi dacă va mai comite noi infracţiuni, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. Desfiin?ează înscrisul falsificat – certificat de atestare fiscală nr. 286/10.05.2011, aflat la f. 16 dosar de urmărire penală. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul Stănescu Gheorghi?ă la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 iunie 2018.
Hotarare 1411/2018 din 27.06.2018În baza art.391 alin.(2) C.pr.pen. amână pronunţarea la data de 27.06.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.06.2018În baza art.391 alin.(2) C.pr.pen. amână pronunţarea la data de 25.06.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.06.2018În baza art.391 alin.(2) C.pr.pen. amână pronunţarea la data de 22.06.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.06.2018În baza art.391 alin.(2) C.pr.pen. amână pronunţarea la data de 18.06.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.06.2018În baza art.391 alin.(2) C.pr.pen. amână pronunţarea la data de 04.06.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.05.2018În baza art.391 alin.(1) C.pr.pen. stabileşte termen pentru pronunţare la data de 31.05.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.05.2018amana cauza la 22.05.2018, ora 09:00, C8, sala 10
Incheiere de sedinta din 20.03.2018amana cauza la 20.03.2018, ora 09:00, C8, sala 10, pentru pregatirea apararii.
Incheiere de sedinta din 23.01.2018în vederea citarii inculpatului cu mandat de aducere, amana cauza la 23.01.2018, ora 09:00, C8, sala 10.
Incheiere de sedinta din 24.10.2017