B**** T***********
CreditorM***** R**** G******
DebitorAdmite cererea formulată prin Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi Dominte şi Asociaţii, Dominte Cristinel, Nichitoi Georgiana, Tufeanu Vasile Bogdan şi Calistru Adrian Florin la cererea creditoarei B**** T***********, Încuviinţează executarea silită prin toate modalităţile admise de lege a debitorului M***** R**** G******, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contract de credit nr. 194 emis în data de 20.03.2006, garantat prin Contract de garanţie reală mobiliară asupra creanţelor existente sau viitoare şi soldului contului curent nr. 194/CES/01/20.03.2006, pentru recuperarea sumei de 12.892,20 lei reprezentând credit nerambursat şi dobânzile aferente calculate până la data de 09.01.2017, la care se vor adăuga dobânzi penalizatoare până la achitarea integrală a datoriei, iar creanţa va fi actualizată de creditoare, suma este compusă din: suma de 10.723 lei – sold, din care: 10.700 lei reprezentând debit principal restant, suma de 23 lei, reprezentând debit neautorizat; suma de 2.169,12 lei reprezentând dobânzi şi comisioane restante,astfel: 512,02 lei reprezentând dobânda restantă, 1,654,35 lei reprezentând penalităţi debit principal restant şi 2,75 lei reprezentând penalităţi debit neautorizat; suma de 0,08 lei reprezentând dobânzi acruate precum şi a cheltuielilor de executare. Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra sumelor prevăzute în titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate, inclusiv asupra cheltuielilor de executare. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 06 februarie 2017. "Noi, Preşedintele României, Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlurile executorii reprezentate de Contract de credit nr. 194 emis în data de 20.03.2006, garantat prin Contract de garanţie reală mobiliară asupra creanţelor existente sau viitoare şi soldului contului curent nr. 194/CES/01/20.03.2006, pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a executării silite. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii.”
Incheiere de executare silita din 06.02.2017