S*** L****** L*****
InculpatPreschimbă termenul pentru data de 13 ianuarie 2017, ora 12:00.
În temeiul art.4251 al. 7 pct. 2 lit. a C.p.p. rap. la art. 204 C.p.p. admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe împotriva încheierii nr. 2 din data de 10.01.2016 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pronunţată în dosarul nr. 72/305/2017, pe care o desfiinţează şi, rejudecând: În temeiul art. 204 al. 11 C.p.p. raportat la art. 215 al. 7 C.p.p., art. 218, 219 C.p.p., art. 202 al. 1, al. 4 lit. d C.p.p. admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna de înlocuire a măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul S*** L****** L*****, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 452 alin. 1 litera h din Legea nr. 227/2015, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu şi, în consecinţă: Dispune arestarea la domiciliu a inculpatului S*** L****** L*****, pe o perioadă de 30 zile, respectiv din data de 13.01.2017 până la 11.02.2017 inclusiv. În temeiul art. 221 al. 1, 2 C.p.p. pe durata arestului la domiciliu inculpatul va respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu numitul Kovecsi Hunor Jonathan, c) să nu părăsească imobilul în care locuieşte fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi, cu excepţia cazurilor urgente, urmând a informa în cel mai scurt termen despre aceasta organul desemnat cu supravegherea sa şi judecătorul de drepturi şi libertăţi În temeiul art. 221 al. 4 C.p.p. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin, măsura arestului la domiciliu se poate înlocui cu măsura arestării preventive. În baza art.275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în Camera de consiliu, azi, 13.01.2017, ora 14.35.
Incheiere masuri preventive faza de UP 2/2017 din 13.01.2017