A***** I****
PetentC**** S* C****** B********
IntimatRespinge excepţia tardivităţii formulării plângerii contravenţioale invocată de intimată. Admite plângerea contravenţională formulată de petentul A***** I****, în contradictoriu cu intimata CNAIR S.A. Anulează procesul verbal de constatare a contravenţiei seria R 12 nr. 0170941/21.03.2012 prin care pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, petentului I s-a aplicat sancţiunea cu amendă contravenţională în sumă de 250 lei, în temeiul prevederilor art. 8 alin. 2 şi obligat la plata tarifului de despăgubire reprezentând echivalentul în lei a 28 euro, conform art. 8 alin. 3 din acelaşi act normativ. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând să fie depusă la Judecătoria Buzău. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.10.2017
Hotarare 5069/2017 din 11.10.2017