R*** R****** N******
PetentI************ D* P****** A* J******** B****
IntimatAdmite ca întemeiată în parte plângerea contravenţională formulată de petentul RADU ROMULUS-NICOLAE în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN BUZĂU şi în consecinţă: Anulează în parte procesele verbale de contravenţie seria PBZX nr.062027 şi seria PF nr.0782962 încheiate la data de 25 mai 2017 de un agent constatator din cadrul Secţiei nr.13 de poliţie Smeeni,în sensul înlocuirii sancţiunii principale a amenzii cu sancţiunea principală a avertismentului, prevăzută de art.5 alin.2 lit.a din OG nr.2/2001. În temeiul prevederilor art.7 alin.1 din OG nr.2/2001, atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptelor săvârşite şi îi recomandă ca în viitor să respecte dispoziţiile legale. Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării sentinţei, conform prevederilor art.466 alin.1 rap.la art.468 alin.1 cod proc.civilă. Cererea de apel se depune la Judecătoria Pogoanele, sub sancţiunea nulităţii, conform art.471 alin.1 cod proc.civilă. Pronunţată în şedinţă publică,astăzi, 30 octombrie 2017.
Hotarare 498/2017 din 30.10.2017În temeiul prevederilor art.396 cod proc.civilă amână la data de 30 octombrie 2017,ora 14,00, pronunţarea hotărârii în plângerea contravenţională formulată de petentul RADU ROMULUS-NICOLAE în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN BUZĂU,instanţa neavând timpul material necesar în acest sens. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică,astăzi,23 octombrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.10.2017faţă de lipsa martorului legal citat, având în vedere cererea acestuia, instanţa dispune amânarea judecăţii cauzei.
Incheiere de sedinta din 16.10.2017Amână judecarea cauzei în vederea administrării probelor. Suplimentează proba cu martorul - agent de poliţie - Blidaru Luca. Estimează durata procesului la 2 luni.
Incheiere de sedinta din 18.09.2017