C****** E******
Parte civilăV**** C* R*** R***
InculpatV**** A* A*******
InculpatV**** C* R*** R***
InculpatS*** L***** S***** B*** M***
Parte civilăCondamnă pe inculpatul VARGA RAUL ROMI, -, pentru săvârşirea infracţiunii de: - tâlhărie prevăzută de art. 233 Cod penal la pedeapsa de 5 ani închisoare. În temeiul art. 67 alin. 2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, prevăzută de art. 66 alin.1 lit. a Cod penal, pe o perioadă de 5 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplică pedeapsa accesorie prevăzută de art.66 alin.1 lit. a Cod penal. În temeiul art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi a arestării preventive începând cu data de 28.06.2017 la zi. În temeiul art. 399 alin. 1 Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpat prin încheierea penală nr. 2004/29.06.2017 a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare, definitivă prin încheierea penală nr. 49/CDL/04.07.2017 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Maramureş. În temeiul art. 396 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art.16 alin. 1 lit. g Cod procedură penală şi art. 231 alin. 2 Cod penal încetează procesul penal faţă de inculpaţii: - Varga Raul Romi, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, c, d ?i alin. 2 lit. b Cod penal, ca urmare a împăcării părţilor; - Varga Augustin, -, pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, c, d ?i alin. 2 lit. b Cod penal, ca urmare a împăcării părţilor. Constată stinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. Lucmar S.R.L., cu sediul în-În temeiul art. 25 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul Varga Raul Romi la plata sumei de 500 de lei cu titlu de despăgubiri către partea civilă C****** E******, domiciliată în - Dispune păstrarea la dosarul cauzei a CD-R-ului înregistrat la poziţia nr. 25/2017 din registrul mijloacelor de probă al Judecătoriei Baia Mare. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul Varga Raul Romi la plata sumei de 350 de lei cheltuieli judiciare statului. În temeiul art. 275 alin.1 pct. 2 lit. d Cod procedură penală obligă atât pe inculpaţii Varga Augustin şi Varga Raul Romi cât şi pe persoana vătămată S.C. Lucmar S.R.L. la plata de către fiecare a sumei de câte 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului. Suma de 690 de lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului Varga Augustin în cursul camerei preliminare şi al judecăţii se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei către avocat Ciuntu Alina. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 22.11.2017.
Hotarare 3487/2017 din 22.11.2017Stabileşte pronunţarea pentru data de 22.11.2017, ora 14:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2017Administrare probe testimoniale
Incheiere de sedinta din 01.11.2017